Forțele navale ale Ucrainei – Militarii de pe insula Șerpilor sunt în viață: sunt în captivitate
Militarii de pe insula Șerpilor sunt în viață și în captivitate. Asta raportează Forțele navale Armate ale Ucrainei.
„În ceea ce privește pușcașii marini și polițiștii de frontieră, luați prizonieri de ocupanții ruși pe insula Șarpelui. Suntem foarte bucuroși să aflăm că frații noștri sunt vii și bine. Propaganda rusă încearcă însă să răstălmăcească „știrile” despre faptul că autoritățile ucrainene „au uitat”, și „și-au îngropat” semenii. În același timp, marinarii au ripostat cu curaj de două ori atacurile invadatorilor ruși. La rândul lor, invadatorii „au uitat” să raporteze că au distrus complet infrastructura insulei. În consecință, legătura cu toți cei de pe insula Șarpelui a fost întreruptă. Încercările repetate de a contacta echipa și de a afla despre soarta ei au fost inutile. Și bombardamentul permanent din partea navelor de război și aviației Federației Ruse nu a permis ajutarea pușcașilor marini. Ne așteptăm frații acasă cu tot sufletul”, se menționează în Declarația Forțelor Navale Armate ale Ucrainei.
La 25 februarie, insula Șerpilor din Marea Neagră a fost capturată de forțele ruse, a anunțat atunci Poliția de Frontieră a Ucrainei, potrivit CNN.
Atunci, președintele ucrainean Volodimir Zelensky a spus că toți polițiștii de frontieră aflați pe insulă au fost uciși în atacul rușilor.
Infrastructura de pe insulă a fost distrusă în urma unui atac aerian și a unui bombardament de artilerie. Comunicațiile cu polițiștii de frontieră și cu forțele armate de pe insulă au fost întrerupte, potrivit postării de pe Facebook a instituției.
Insula Șerpilor, este unul dintre cele mai sudice puncte ale țării. Insula, care se află la aproximativ 20 de mile marine sud de coasta ucraineană, joacă un rol cheie în stabilirea limitelor apelor teritoriale. Populația insulei este formată în mare parte din polițiști de frontieră. Serviciul de grăniceri a declarat într-un comunicat că insula a fost „capturată de inamic”, pe baza ultimelor informații primite, și că forțele ruse au cerut celor care apără insula să se predea.
Anterior, în timpul zilei, autoritățile ucrainene anunțaseră că „două ținte neidentificate s-au apropiat de Insula Șerpilor din Marea Neagră”, fiind cel mai probabil vorba de nave rusești. Trupele ruse au cerut grănicerilor ucraineni să lase armele și să predea, dar aceștia au respins solicitările și și-au apărat pozițiile. Într-o înregistrare care a devenit virală, militarii postului de pază au putut fi auziți cum răspund cu o înjurătură rușilor. „Suntem o o navă de luptă a Rusiei. Vă sugerăm să vă predați, ca să evităm vărsarea de sânge. Altfel, veți fi bombardați. Repet, vă sugerez să vă dezarmați. Ne auziți?”.
„Nava rusă, du-te-n ****”, le-au răspuns ucrainenii.
Insula Șerpilor este o insulă din Marea Neagră, clasificată drept „stâncă” în sensul Convenției de la Montego Bay privind Dreptul Mării datorită lipsei de surse proprii de apă potabilă, situată la 45 de km de țărmurile României și Ucrainei, în dreptul golfului Musura.