Finlanda votează pentru un nou președinte în primele sale alegeri de la aderarea la NATO
Alegătorii finlandezi votează duminică, 28 ianuarie, în cadrul alegerilor prezidențiale. Există doi favoriți în cursa pentru locul actualului șef de stat Sauli Niinistö, aflat la finele celui de-al doilea mandat, numit „omul care a dus Finlanda în NATO” în 2022. Experții politici anticipează un al doilea tur de scrutin, relatează The New York Times.
Dintr-un grup de nouă candidați, cele mai recente sondaje indică doi favoriți: Alexander Stubb și Pekka Haavisto. Potrivit sursei citate, Amândoi sunt fețe cunoscute, „cu puternice acreditări în materie de politică externă”.
Radio Europa Liberă a scris că Alexander Stubb, în vârstă de 55 de ani și candidat din partea partidului Coaliția Națională, a deținut anterior funcțiile de premier și ministru al afacerilor externe, precum și de membru al Parlamentului European. În 2007 a părăsit politica finlandeză, lucrând în instituțiile europene. Din acest motiv, Stubb este și văzut ca favoritul Bruxelles-ului în aceste alegeri. Ultimele sondaje îl creditează ca fiind favoritul alegerilor, în general, având sprijinul a 27% din electorat.
Pekka Haavisto, în vârstă de 65 de ani este membru al Ligii Verzi și fost diplomat al Națiunilor Unite. A mai candidat la Președinție între 2012 și 2018, dar de fiecare dată a pierdut în fața actualului președinte Sauli Niinistö. A fost ministru al externelor între 2019 și 2023 în guvernul condus de Sanna Marin, care a și decis aderarea țării la NATO. Actualele sondaje îl plasează pe locul doi, fiind susținut de 23% din alegători.
Rezultatele alegerilor sunt așteptate în cursul zilei deastăzi, 28 ianuarie. În cazul în care niciun candidat nu obține mai mult de jumătate din voturi, va avea loc un al doilea tur de scrutin pe 11 februarie între primii doi fruntași, conform rezultatelor din primul tur.
NYT notează că, în contextul în care războiul din Ucraina continuă, iar oficialii finlandezi acuză Rusia de eforturi de destabilizare a țării lor, având granițe comune, analiștii spun că securitatea este principala problemă care se află în mintea alegătorilor. De aceea, spun ei, alegătorii caută un președinte cu o experiență cât mai vastă în politica externă.