Financial Times: SUA au îndemnat Ucraina să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice rusești
Statele Unite au îndemnat Ucraina să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice rusești, avertizând că atacurile cu drone riscă să provoace reacții de răzbunare și să determine creșterea prețului global al petrolului, a relatat vineri Financial Times (FT), conform Reuters, citând persoane familiare cu acest subiect.
Atacurile au contribuit la majorarea prețurilor petrolului, care au crescut cu aproape 4% până acum, din 12 martie, când Ucraina a început să atace infrastructura energetică a Rusiei. O nouă creștere a prețurilor la benzină în Statele Unite ar slăbi ratingul președintelui Joe Biden și i-ar submina șansele de realegere, potrivit sursei citate.
Atât Rusia, cât și Ucraina au folosit drone pentru a lovi infrastructuri critice, instalații militare și concentrări de trupe în războiul lor de mai bine de doi ani, Kievul lovind rafinării și instalații energetice rusești în ultimele luni.