(exit poll oficial) Alegerile prezidenţiale din Belarus: Alexandr Lukaşenko câştigă alegerile cu 79,7% de voturi
Preşedintele belarus Alexandr Lukaşenko a obţinut 79,7% de voturi la alegerile prezidenţiale de duminică, 9 august, potrivit unui sondaj oficial realizat la ieşirea din birourile electorale, în timp ce candidata surpriză a opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 6% din sufragii, relatează AFP, citat de Agerpres.
Dacă cea mai mare parte a birourilor de votare s-au închis la ora 20:00 (17:00 GMT), unele au fost autorizate să rămână deschise din cauza afluenţei alegătorilor.
„Sper că votul se va termina de asemenea fără probleme” în aceste locuri, a declarat la televiziunea publică preşedinta Comisiei electorale, Lidia Ermoşina, anunţând că va anunţa înainte de ora 02:00 (23:00 GMT) rezultate parţiale.
Aleksandr Lukaşenko s-a confruntat cu o novice în politică, Svetlana Tihanovskaia, care a atras mulţimi nemaivăzute până acum în mitingurile sale de campanie, invitându-i pe belaruşi să voteze în masă împotriva şefului statului cu scopul de a face falsificările electorale mai dificile.
Forţe de poliţie şi ale Ministerului de Interne au fost desfăşurate duminică în număr mare pe străzile capitalei Minsk, blocând numeroase căi de acces şi clădiri oficiale, în timp ce autorităţile îi invitau pe belaruşi să nu iasă în stradă la manifestaţii.
Comunicaţiile cu Minskul erau perturbate duminică seara, Internetul fiind inaccesibil sau accesibil cu dificultate, potrivit jurnaliştilor de la AFP.
Puterea, cu Lukaşenko în frunte, a acuzat în mai multe rânduri opoziţia de „provocări” şi că doreşte să organizeze tulburări, în special cu ajutorul unor mercenari ruşi, dintre care 33 au fost arestaţi la sfârşitul lunii iulie. Opoziţia şi Kremlinul au respins aceste acuzaţii.
Sute de persoane care nu au putut vota scandau în faţa Ambasadei Belarus de la Moscova „Pleacă!” la adresa lui Aleksandr Lukaşenko, potrivit imaginilor difuzate pe reţelele de socializare.
Mii dintre ei au stat la coadă în faţa clădirii toată ziua în speranţa că vor vota, fapt de asemenea nemaivăzut până în prezent.
Comisia electorală din Belarus a denunţat – duminică – cozile lungi de alegători drept o „provocare” şi un „sabotaj” al prezidenţialelor de către opoziţie.
Comunicaţiile prin Internet şi reţelele de socializare erau extrem de încetinite, chiar inaccesibile duminică după-amiază, în timp ce autorităţile au avertizat împotriva oricărei mobilizare în stradă la terminarea scrutinului, ale cărui rezultate urmează să fie anunţate în cursul serii sau al nopţii.
Pe străzile Minskului, din imobile şi din maşini, susţinătorii opoziţiei făceau să răsune două cântece devenite imnuri ale contestatarilor regimului: „Peremen” („Schimbarea”), al rockerului sovietic Vikor Ţoi, precum şi versiunea belarusă a unui cântec antifranchist „L’Estaca”.