Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Două dintre ostaticele eliberate de…

Două dintre ostaticele eliberate de Hamas din Fâșia Gaza au origini românești

Sursă colaj foto: The Times of Israel

Pe lista Hamas cu numele a trei ostatice israeliene care vor fi eliberate azi, 19 ianuarie, din Fâșia Gaza se află și Doron Steinbrecher, o asistentă veterinară, în vârstă de 31 de ani, cu dublă cetățenie, israeliano-română, potrivit Jerusalem Post, citat de Hot News. Urmează să fie eliberată și Romi Gonen, o tânără de 23 de ani care, potrivit unor surse din mediul diplomatic, are origini românești.

Armistițiul din Gaza a intrat în vigoare duminică, 19 ianuarie, de la ora 11:15, după ce Hamas a dat Israelului o listă cu ostaticii ce urmează să fie eliberați. Pe listă se află Doron Steinbrecher, Romi Gonen și Emily Damari, o cetăţeană britanică-israeliană în vârstă de 28 de ani.

Mediatorul Qatar a confirmat că unii dintre primii trei ostatici care vor fi eliberați dețin cetățenie străină. „Sunt trei cetățeni israelieni, dintre care unul are cetățenie română, iar celălalt cetățenie britanică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Al-Ansari.

Cine este Doron Steinbrecher

Doron Steinbrecher are dublă cetățenie, română și israeliană. Ea a fost răpită de Hamas din Kfar Aza pe 7 octombrie 2023. Foto: Profimedia

Doron Steinbrecher, o femeie de 31 de ani care are dublă cetățenie, română și israeliană, a fost răpită de Hamas din Kfar Aza pe 7 octombrie 2023, potrivit publicației israeliene.

Simona Steinbrecher, mama lui Doron Steinbrecher, ține o pancartă cu fotografia lui Doron în timpul marșului familiei către Ierusalim, 2 martie 2024. Foto: Profimedia

Mama lui Doron a povestit, în timpul unui eveniment comemorativ, care a avut loc anul trecut, la Templul Coral din București, că aceasta se ascundea sub pat când teroriștii i-au invadat apartamentul. Doron a găsit timp să trimită o ultimă notă vocală celor dragi: „M-au prins, m-au prins”. 

Pentru Simona Steinbrecher, mama lui Doron, timpul s-a măsurat în zile de la atacul Hamas. În ziua 107 a văzut chipul fiicei sale într-un mesaj video publicat de Hamas. Se știa puțin despre statutul lui Doron în captivitate. Dar familia ei era îngrijorată că nu își primea medicamentele și a menționat acest lucru Crucii Roșii, potrivit Times of Israel.

Fratele lui Doron Steinbrecher, mărturisea, anul trecut, că familia trecea printr-un iad. „Nu dormim. E greu pentru noi, dar pentru sora mea mai mică e sigur şi mai greu. Este acolo fără mâncare, fără apă, fără medicamentele pe care trebuie să le ia zilnic. Nu ştim dacă e vie. Singurul semn de viaţă de la ea a fost acum peste 250 de zile”, a spus el. 

Cine sunt ostaticele eliberate azi de Hamas

Pe lista cu ostatici care vor fi eliberați azi de Hamas se află, pe lângă Doron Steinbrecher, și Emily Damari, în vârstă de 28 de ani și Romi Gonen, în vârstă de 23 de ani. 

Emily Damari, cetăţeană britanică-israeliană, a fost răpită din apartamentul ei din Kfar Aza. Teroriştii i-au împuşcat mâna şi i-au ucis câinele Chooka înainte de a o lua în propria maşină. De asemenea, a fost rănită de schije.

Familia și prietenii ostaticei israeliene Emily Damari, ținută captivă în Gaza, a protestat pentru întoarcerea ei în siguranță în fața stadionului Tottenham Hotspur Stadium, Londra, Marea Britanie, pe 04 ianuarie 2025. Foto: Profimedia

Romi Gonen a fost răpită de la Festivalul de Muzică Nova, după ce a fost împuşcată de teroriştii invadatori în timp ce vorbea la telefon cu mama ei. Ultimele ei cuvinte înainte de a fi luată au fost: „M-au împuşcat, mamă, şi sângerez. Toţi cei din maşină sângerează.”

Potrivit unor surse din mediul diplomatic, citate de Hot News, Romi Gonen are origini românești.

Senatorul Joni Ernst, R-Iowa, ține o fotografie a lui Romi Gonen în timpul unei conferințe de presă cu familiile celor dragi răpiți în timpul atacului Hamas asupra Israelului. Foto: Profimedia

Care sunt termenii acordului

Acordul de încetare a focului a fost încheiat după luni întregi de negocieri, intermediate de Egipt, Qatar şi Statele Unite. Încetarea focului se va face în trei etape.

Prima etapă va dura şase săptămâni, timp în care 33 din cei 98 de ostatici rămaşi – femei, copii, bărbaţi peste 50 de ani, bolnavi şi răniţi – vor fi eliberaţi în schimbul a aproape 2 000 de prizonieri şi deţinuţi palestinieni.

Printre aceştia se numără 737 de prizonieri bărbaţi, femei şi adolescenţi, dintre care unii sunt membri ai grupurilor militante condamnaţi pentru atacurile care au ucis zeci de israelieni, precum şi sute de palestinieni din Gaza aflaţi în detenţie de la începutul războiului.

Cele trei femei ostatice urmează să fie eliberate duminică după-amiază prin intermediul Crucii Roşii, în schimbul a 30 de prizonieri fiecare.

După eliberarea ostaticilor de duminică, a declarat negociatorul principal al SUA, Brett McGurk, acordul prevede eliberarea a încă patru femei ostatice după şapte zile, urmată de eliberarea a încă trei ostatici la fiecare şapte zile.

În timpul primei etape, armata israeliană se va retrage din unele poziţii din Gaza, iar palestinienii strămutaţi din zonele din nordul Gaza vor putea să se întoarcă la casele lor.