Discuție telefonică Iohannis – Zelensky: România sprijină ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 12 mai, o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelensky, „pe marginea situației îngrijorătoare de securitate din regiune”, dar și în ceea ce privește stadiul și perspectivele relației bilaterale dintre România și Ucraina, transmite Digi 24.
În timpul convorbirii, care a avut loc la solicitarea președintelui Ucrainei, Klaus Iohannis a reiterat „sprijinul ferm pentru suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială, precum și pentru aspirațiile sale europene și euroatlantice. Președintele Klaus Iohannis a subliniat, totodată, că declarațiile comune ale reuniunilor găzduite recent de România, în special ale Summitului Formatului București 9, dar și ale reuniunii trilaterale la nivelul miniștrilor de externe România – Polonia – Turcia, la care a participat inclusiv ministrul ucrainean de externe, reflectă susținerea față de Ucraina”, scrie sursa citată.
De asemenea, liderul de la Cotroceni a evocat preocuparea României față de deteriorarea recentă a securității în Vecinătatea Estică și în Marea Neagră, în apropierea frontierei estice a Ucrainei și în Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Federația Rusă și a apreciat poziția președintelui Ucrainei de natură să conducă la reducerea tensiunilor, se mai arată în comunicat.
Discuții despre drepturile minorității române din Ucraina
Președintele Klaus Iohannis a acordat un „spațiu amplu” problemelor legate de drepturile minorității române din Ucraina, cu accent pe dreptul la educație în limba română, și a subliniat necesitatea soluționării acestora, în cel mai scurt timp, pe calea dialogului.
Președintele Klaus Iohannis a accentuat că identificarea eficientă de soluții durabile în privința prezervării drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina va conferi un imbold pentru consolidarea relației bilaterale pe toate palierele sale.
România trimite vaccinuri în Ucraina
Pe de altă parte, președintele Iohannis l-a informat pe omologul ucrainean că România este pregătită să doneze în perioada imediat următoare echipamente medicale și dezinfectanți, dar și vaccinuri, pentru a sprijini combaterea activă a pandemiei de COVID-19, „o dovadă în plus a potențialului de cooperare bilaterală”.
Potrivit Digi 24, la rândul său, președintele Volodimir Zelensky a mulțumit pentru sprijinul constant al României în favoarea suveranității Ucrainei și a integrității sale teritoriale și pentru aspirațiile sale europene și euroatlantice. De asemenea, președintele Ucrainei a mulțumit României pentru susținere în raport cu situația îngrijorătoare de securitate din Vecinătatea Estică. Președintele Zelensky a arătat că înțelege pe deplin preocupările părții române legate de drepturile persoanelor aparținând minorității române și a manifestat disponibilitatea pentru identificarea de soluții, astfel încât identitatea culturală și lingvistică a etnicilor români să fie protejată conform standardelor internaționale”.
La finalul discuției, președintele Volodimir Zelensky a reiterat invitația adresată președintelui Klaus Iohannis de a efectua o vizită în Ucraina.