Din cauza sancțiunilor, Rusia rămâne fără acces la jumătate din rezervele sale de aur și valută
Urmare a sancțiunilor impuse după invazia din Ucraina, Rusia a pierdut accesul la jumătate din rezervele sale de aur și valută. Declarația a fost făcută de către ministrul rus al Finanțelor, Anton Siluanov într-un interviu citat de meduza.io
„Avem rezerve totale de aproximativ 640 de miliarde de dolari, aproximativ 300 de miliarde de dolari sunt acum într-o stare în care nu le putem folosi”, a spus acesta.
Potrivit lui Siluanov, din cauza înghețării rezervelor, Federația Rusă are probleme cu îndeplinirea obligațiilor, inclusiv a datoriilor. Până când o parte din rezerve va fi dezghețată, Siluanov susține că, „vom plăti datorii către țări care nu sunt prietenoase cu Federația Rusă în echivalentul de ruble”.
A optsprezecea zi de război în Ucraina a început cu informația că în Lvov, oraș aflat la granița Ucrainei cu Polonia, au fost auzite împușcături, pentru prima dată de la începutul luptelor. În noaptea dinspre 12 spre 13 martie, rușii au continuat să bombardeze mai multe orașe ucrainene.
Între timp, cea mai mare parte a forțelor terestre rusești se află în prezent la aproximativ 25 de kilometri de centrul capitalei ucrainene, a anunțat sâmbătă Ministerul britanic al Apărării, aceasta fiind cea mai recentă evaluare a serviciilor de informații.