Detalii despre noul pachet de sancțiuni pe care UE ar urma să-l impună Rusiei
Comisia Europeană (CE) va propune marți, 5 aprilie, statelor membre ale UE noi sancțiuni radicale împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de cărbune, lemn, produse chimice și alte produse în valoare de aproximativ 9 miliarde de euro (9,86 miliarde de dolari) pe an, scrie Reuters.
UE va propune, de asemenea, interzicerea exporturilor către Rusia în valoare de 10 miliarde de euro pe an, inclusiv exportul de semiconductori, calculatoare, tehnologie pentru gazele naturale lichefiate și alte echipamente electrice și de transport.
Navele și camioanele rusești nu vor avea acces în UE, ceea ce va paraliza și mai mult comerțul, excepții făcând produse energetice, alimente și medicamente, notează sursa citată.
De asemenea, cele 27 de țări ale UE ar urma să interzică toate tranzacțiile cu VTB Bank și alte trei bănci rusești care au fost deja excluse din sistemul SWIFT, în timp ce alte zeci de persoane, inclusiv oligarhi și politicieni ruși, vor fi adăugate pe lista de sancțiuni a UE.
Russia is waging a cruel, ruthless war, also against Ukraine’s civilian population.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) April 5, 2022
We need to sustain utmost pressure at this critical point.
So today we are proposing a 5th package of sanctions. pic.twitter.com/GEuPQf0Wgr
Interdicția privind cărbunele, dacă va fi aprobată de statele UE, ar fi prima cu privire la orice import de energie din Rusia adoptată de blocul comunitar de când Moscova a lansat ceea ce numește „operațiune militară specială” în Ucraina, pe 24 februarie.
Comisia Europeană propusese o astfel de interdicție în ianuarie, în cazul în care Rusia își invadează vecinul, dar surse din UE au declarat pentru Reuters că aceasta a fost blocată de Germania, țara UE cea mai dependentă de cărbunele rusesc.
UE a importat anul trecut petrol și gaze din Rusia în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro.
Interdicțiile de import ar urma să se aplice imediat ce sancțiunile sunt publicate în jurnalul oficial al UE, cu perioade de lichidare a căror durată urmează să fie decisă.
UE a aprobat deja patru runde de sancțiuni, inclusiv înghețarea activelor băncii centrale rusești, iar noile măsuri sunt menite să paralizeze și mai mult comerțul cu Rusia. Acestea ar urma să oprească transportul de bunuri pe cale rutieră și maritimă, cu excepția importurilor critice, inclusiv gaz și petrol.
Vor fi propuse, de asemenea, interdicții privind importul de lemn, ciment, cauciuc și produse chimice din Rusia, precum și produse alimentare de înaltă calitate, inclusiv caviar și băuturi spirtoase precum vodca, în valoare totală de aproximativ 5 miliarde de euro pe an.