Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Cum va răspunde Uniunea Europeană…

Cum va răspunde Uniunea Europeană dacă negocierile privind tarifele impuse de Donald Trump eșuează

Sursa foto: Guliver/GettyImages

Uniunea Europeană  lucrează la o propunere de a introduce restricţii la unele exporturi către SUA ca posibilă tactică de represalii în războiul comercial costisitor iniţiat de preşedintele Donald Trump luna trecută, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres. 

Restricţiile ar putea fi folosite ca factor de descurajare şi doar dacă negocierile cu Statele Unite nu ajung la un rezultat satisfăcător, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Astfel de represalii din partea UE ar arca o escaladare a disputei comerciale extinse deoarece ar putea determina un răspuns în forţă din partea Washingtonului. Trump a ameninţat luna trecută că va impune taxe de 50% la metalele din Canada după ce Ontario a anunţat că intenţionează să introducă o suprataxă la electricitatea trimisă în SUA.

Restricţiile la export ar putea fi una din opţiunile luate în considerare de UE. O altă posibilitate ar fi liste suplimentare de taxe vamale şi limitarea achiziţiilor publice pentru companiile americane.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene nu a dorit să facă comentarii.