Cum s-a transformat Moscova după începerea războiului în Ucraina – corespondent BBC în Rusia
Steve Rosenberg, corespondent BBC din Moscova, spune că războiul din Ucraina a produs schimbări majore și în Rusia, deși în țară este relativ liniște, iar viața pare că își urmează cursul normal. Totuși, „Rusia pe care o știam nu mai există”, spune el într-un material publicat în ediția online BBC.
„Nu există obuze care explodează la Moscova. Nu există forțe străine care înconjoară orașul. Ceea ce trăiesc moscoviții acum nu este nimic în comparație cu ororile din Ucraina. La prima vedere, viața de aici chiar pare normală. Ca de obicei, intersecțiile sunt aglomerate. Mulțimile curg spre stația de metrou care este vizavi de mine”, își începe Steve Rosenberg relatarea.
Spune că normalitatea este doar la suprafață, pentru că, de fapt, ea s-a încheiat pe 24 februarie, când Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să intre în Ucraina pentru „operațiunea militară specială”. Apoi îi invită pe cititori la un tur al „Rusiei operațiunilor speciale”:
„Mă urc în mașină să merg la supermarket. Prin forța obișnuinței, pornesc radioul. Este reglat pe 91.2 FM – cândva casa Radio Echo din Moscova. Echo a fost postul meu de radio rus preferat, o sursă de încredere de știri. Dar în ultimele săptămâni toate instituțiile de știri independente au fost fie blocate, fie închise. Pe 91.2 FM emite acum Radio Sputnik, post de stat, care susține ofensiva rusă în Ucraina.”
Steve Rosenberg spune că simbolul „Z” este prezent peste tot, inclusiv pe fațada unui teatru, pe autobuze, pe sediile insituțiilor publice, relatează BBC, citat de Digi24.
Steve a ajuns la mall:
„La mall, afacerile sunt departe de a fi în plină expansiune. Multe dintre magazine – mărci internaționale – s-au închis. De când forțele ruse au atacat Ucraina, sute de companii străine au suspendat operațiunile în Rusia.”
Salariile doctorilor au devenit insuficiente
„În supermarket, rafturile sunt pline. Lipsa de zahăr de luna trecută pare să fi fost rezolvată. Însă gama de produse pare mai redusă decât înainte. Și în ultimele două luni prețurile au crescut”, spune Steve.
În fața magazinului s-a întâlnit cu Nadejda, o cunoștință, care este medic.
„Prețurile sunt atât de mari, încât este imposibil să supraviețuiesc acum cu salariul meu”, i-a spus Nadejda.
„Dar cel mai greu este să trăiești într-o societate care nu vrea să afle adevărul despre evenimentele din Ucraina. Oamenii sunt prea ocupați să-și achite datoriile. Nu sunt interesați de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Dar cred că ceea ce se întâmplă în Ucraina este groaznic. Îmi e rușine că sunt rusoaică”, i-a mai spus femeia.
Steve a condus apoi spre institutul de inginerie din Moscova unde, în urmă cu 30 de ani, preda limba engleză. „La începutul anilor 1990, după căderea comunismului, studenții mei de aici erau plini de speranță că Rusia și Occidentul vor stabili o prietenie și un parteneriat de durată, că viitorul va fi pașnic și prosper. Dar nu a fost așa”, a spus el.
S-a întâlnit în fața institutului cu Denis, un student, care i-a spus: „Vom depăși toate dificultățile. După întuneric vine și lumină. Eu susțin trupele noastre. Ei sunt soldații noștri. Sunt obligat să-mi susțin țara, orice ar fi”.
La finalul turului prin Moscova ajunge la Muzeul celui de-al Doilea Război mondial.
„Ce mi se pare deranjant este modul în care „operațiunea militară specială” și-a găsit un loc în acest muzeu, cum este onorată aici. Pe site-ul muzeului, ortografia cuvântului „muzeu” a fost modificată pentru a prezenta litera Z. În magazinul muzeului puteți cumpăra căni cu simbolul Z și insigne cu „Putin este PreZidentul meu”.
Iar muzeul găzduiește în prezent o expoziție despre naziștii din Ucraina. Acest lucru ajută la consolidarea pretenției false a Kremlinului că armata rusă eliberează Ucraina de nazism.
Aceasta este „operațiunea militară specială a Rusiei” – un univers paralel, orwellian, în care invazia este eliberare, unde agresiunea este autoapărare și unde criticii sunt trădători.
Mi se pare că Rusia pe care o cunosc din ultimii 30 de ani a dispărut”, își încheie relatarea Steve Rosenberg.