Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Consiliul Europei a adoptat primul…

Consiliul Europei a adoptat primul tratat internațional cu privire la Inteligența Artificială

Sursa foto: coe.int

Consiliul Europei(CE) a adoptat primul tratat internațional obligatoriu, din punct de vedere juridic, care vizează utilizarea responsabilă a sistemelor de inteligență artificială (IA), respectând drepturile omului, statul de drept și democrația, potrivit informațiilor publicate pe pagina CE.

Acest tratat este deschis spre semnare și țărilor din afara Europei și stabilește un cadru legal care acoperă întregul ciclu de viață al sistemelor IA, evaluând atât beneficiile, cât și riscurile pe care le pot prezenta.

Convenția-cadru a Consiliului Europei privind IA a fost adoptată la Strasbourg în cadrul reuniunii ministeriale anuale a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care reunește miniștrii Afacerilor Externe ai Consiliului.

„Convenția-cadru privind inteligența artificială este un tratat global, primul de acest fel, care va asigura că inteligența artificială susține drepturile oamenilor. Este un răspuns la necesitatea unui standard juridic internațional susținut de state de pe diferite continente care împărtășesc aceleași valori pentru a valorifica beneficiile inteligenței artificiale, atenuând în același timp riscurile. Prin acest nou tratat, ne propunem să asigurăm o utilizare responsabilă a IA care respectă drepturile omului, statul de drept și democrația”, a declarat Secretarul General al Consiliului Europei, Marija Pejčinović.

Convenția privind IA a Consiliului Europei a fost elaborată pe parcursul a doi ani de către un organism interguvernamental, reunind state membre ale Consiliului Europei, printre care și Republica Moldova, Uniunea Europeană, țări terțe, reprezentanți ai sectorului privat, societății civile și mediului academic.

Tratatul stabilește cerințe de transparență și control, adaptate la situații specifice și riscuri, inclusiv identificarea conținutului generat de sistemele de IA. Se dorește astfel asigurarea utilizării responsabile a IA, care să respecte drepturile omului, egalitatea, lipsa de discriminare, viața privată și accesul la justiție.

Acest tratat reprezintă un prim pas important spre o lume în care IA este folosită în beneficiul tuturor, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Tratatul va fi deschis pentru semnare pe 5 septembrie la Vilnius, Lituania.