Consilierul președintelui Zelensky: Ucraina a refuzat să negocieze în condițiile Rusiei
Ucraina a refuzat să negocieze în condițiile Federației Ruse, scrie presa ucraineană citându-l pe consilierul președintelui Ucrainei, Oleksiy Arestovich.
„Da. Ucraina a refuzat să negocieze. Pentru că, condițiile pe care partea rusă le-a transmis prin intermediari nu ne satisfac. A fost o încercare de a ne forța să ne predăm. Le-am semnalat că termenii unui posibil tratat de pace sunt posibili în condițiile Kievului, nu Moscovei”, a spus Arestovich.
Vineri seara, 25 februarie, președintele Ucrainei Volodimir Zelensky i-a cerut premierului israelian, Naftali Bennett, să medieze negocierile de la Ierusalim dintre Ucraina și Rusia cu privire la încetare acțiunilor militare. Solicitarea a fost făcută în timpul unui apel telefonic între cei doi lideri vineri, potrivit ambasadorului ucrainean în Israel, Yevgen Korniychuk, a transmis New York Times.
26 februarie 2022. Ziua a treia de război în Ucraina a început cu lupte grele pe străzile Kievului. O clădire dintr-o zonă rezidențială din Kiev a fost lovită de un obuz rusesc. Militarii ucraineni și civilii opun rezistență ocupanților ruși. Președintele Ucrainei a declarat că acum este momentul decisiv pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. Președintele rus Vladimir Putin și ministrul rus de Externe Serghei Lavrov au fost incluși pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene.
Forțele ruse au lovit orașele ucrainene, inclusiv capitala Kiev, cu artilerie și rachete de croazieră sâmbătă, pentru a treia zi consecutiv, dar președintele Volodimir Zelensky a declarat că capitala Kiev rămâne în mâinile ucrainene.