Compania United Airlines se pregăteşte să concedieze 593 de angajaţi nevaccinaţi
Compania americană United Airlines, care a cerut la începutul lunii august angajaţilor săi să se vaccineze împotriva COVID-19, a anunţat marţi că se pregăteşte să concedieze 593 de persoane care nu au furnizat dovada vaccinării, informează AFP.
Dintre cei aproximativ 67.000 de angajaţi ai companiei, mai puţin de 3%, adică aproximativ 2.000, au solicitat o scutire medicală sau religioasă. Din restul angajaţilor, peste 99% au ales să se vaccineze, transmite Agerpres cu referire la AFP.
„Am solicitat vaccinarea pentru toţi angajaţii United Airlines din Statele Unite dintr-un motiv simplu: să asigurăm siguranţa angajaţilor noştri”, au precizat, într-un mesaj public, CEO-ul companiei, Scott Kirby, şi directorul pentru afaceri publice, Brett Hart.
„Iar adevărul este că toată lumea este mai în siguranţă atunci când toţi sunt vaccinaţi şi a cere vaccinarea funcţioneze”, au adăugat ei.
În cazul celor 593 de angajaţi care nu au furnizat dovada vaccinării, compania va iniţia un proces de concediere în conformitate cu o procedură negociată cu sindicatele.
„A fost o decizie incredibil de dificilă, dar asigurarea siguranţei echipei noastre a fost întotdeauna prioritatea noastră principală”, conform sursei citate.
Kirby anunţase încă din ianuarie că are în vedere să impună vaccinarea tuturor angajaţilor companiei de pe teritoriul SUA.
Angajatorii au dreptul să solicite vaccinarea angajaţilor care se deplasează la locul de muncă, cu excepţia cazurilor în care sunt prezentate motivaţii medicale sau obiecţii de natură religioasă”, potrivit agenţiei federale americane pentru aplicarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC).
United Airlines prevăzuse iniţial să-i treacă în concediu fără plată, începând cu 2 octombrie, pe angajaţii cărora li s-a acordat scutiri. Însă deoarece se află în desfăşurare o procedură judiciară iniţiată de angajaţii cărora li s-a refuzat scutirea, aceştia rămân deocamdată în cadrul companiei până pe 15 octombrie, în aşteptarea unei decizii.