Comisia Europeană va aloca 77 de milioane de euro pentru cooperarea transfrontalieră între R. Moldova și România
Comisia Europeană a aprobat vineri, 2 decembrie, patru noi programe pentru promovarea cooperării transfrontaliere și transnaționale, la care participă zece state membre, Ucraina și R. Moldova, cu o valoare de 533 de milioane de euro în perioada 2021-2027.
„Aceste programe vor beneficia de o finanțare sporită, ca urmare a deciziei Comisiei din martie de a suspenda cooperarea cu Rusia și Belarus în urma invaziei Ucrainei de către Rusia și de a transfera 26,2 milioane de euro, alocate inițial acestor două țări, pentru a consolida cooperarea cu Ucraina și R. Moldova”, se arată într-un comunicat al instituției europene.
Astfel, 77 de milioane de euro vor fi alocați pentru cooperarea transfrontalieră între România și R. Moldova „în vederea îmbunătățirii educației, a asistenței medicale și a conservării naturii”.
Programul „Interreg NEXT România-Moldova” va investi în prevenirea riscurilor de dezastre naturale și în rezistența la dezastre naturale. De asemenea, programul va ajuta la conservarea biodiversității, contribuind în același timp la dezvoltarea economică a comunităților locale.
Programul va investi în educație și formare (de exemplu, construirea sau modernizarea școlilor și universităților, modernizarea echipamentelor digitale). Accesul la asistență medicală va fi finanțat pentru a aborda disparitățile dintre serviciile medicale rurale și urbane din România, în timp ce R. Moldova va primi noi echipamente medicale de înaltă calitate. În plus, programul va investi în turism și cultură, îmbunătățind accesul la monumentele istorice din zonă.
„Cooperarea și solidaritatea între statele membre și cu țările partenere se află în centrul proiectului european, iar Interreg transformă acest spirit în acțiuni concrete. Datorită acestor programe de cooperare teritorială, statele membre și țările aflate pe drumul către UE pot colabora mai bine pentru a face față provocărilor comune și pentru a valorifica oportunitățile comune dincolo de frontierele lor comune. În contextul agresiunii rusești împotriva Ucrainei, această cooperare cu partenerii noștri este și mai crucială”, a afirmat comisara pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira.
În cadrul celorlaltor programe, 215 milioane de euro vor reveni pentru cooperarea transnațională în regiunea Dunării pentru inovare și energii regenerabile, 187 de milioane de euro pentru cooperarea transfrontalieră între Polonia și Ucraina în domeniul conservării naturii, al asistenței medicale și al gestionării frontierelor, iar 54 de milioane de euro – pentru cooperarea transfrontalieră între România și Ucraina în vederea îmbunătățirii educației, a asistenței medicale și a conservării naturii
„Interreg” este unul dintre instrumentele-cheie ale UE care sprijină cooperarea transfrontalieră. Acesta abordează provocări comune și găsește soluții comune în domenii precum sănătatea, mediul, cercetarea, educația, transportul și energia durabilă.
Pentru perioada 2021-2027, Interreg dispune de un buget total de aproape 10,1 miliarde de euro care acoperă 86 de programe și patru direcții de acțiune: transfrontalieră (Interreg A), transnațională (Interreg B), interregională (Interreg C) și integrarea regiunilor ultraperiferice (Interreg D).
Noile programe de cooperare Interreg NEXT pentru perioada 2021-2027 se concentrează pe cooperarea dintre UE și țările partenere de-a lungul frontierelor externe ale UE.
Cooperarea are loc în domeniile dezvoltării economice și sociale, protecției mediului, serviciilor de sănătate publică, măsurilor de siguranță și securitate, conectivității, sprijinului acordat întreprinderilor mici și mijlocii și antreprenoriatului.
Pentru perioada 2021-2027, aproape 665 de milioane de euro vor fi acordate pentru șase programe Interreg, pentru a sprijini activitățile de cooperare transfrontalieră și transnațională între statele membre și Ucraina și Republica Moldova.