Comisia Europeană susține că va oferi „cât mai curând” un aviz cu privire la cererea Ucrainei de aderare la UE
Comisia Europeană promite să pregătească „cât mai curând posibil” o concluzie oficială privind disponibilitatea Ucrainei de a obține statutul de candidat la aderarea la UE.
Acest lucru a fost anunțat luni, 21 martie, de către Comisarul European pentru Extindere și Vecinătate Oliver Varhelyi.
„UE continuă să sprijine Ucraina și oamenii săi prin acordarea de asistență. În plus, am început să lucrăm pentru a oferi cât mai curând o opinie pe baza cererii de aderare a Ucrainei. Vom lucra cât de repede putem”, a scris Varhelyi pe Twitter,
At #EU Foreign Ministers meeting #FAC for @EU_Commission today: #EU continues to stand by #Ukraine & its people, delivering assistance. And we started working on delivering an opinion on the basis of the application for membership for #Ukraine. We will work as fast as we can. pic.twitter.com/XnoRkHkurq
— Oliver Varhelyi (@OliverVarhelyi) March 21, 2022
La 28 februarie curent, președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a semnat și înaintat o cerere de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
La 1 martie curent, Parlamentul European a susținut o rezoluție privind acordarea Ucrainei a statutului de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Acum, această rezoluție este înaintată tuturor țărilor membre ale comunității și instituțiilor Uniunii Europene abilitate să ia deciziile relevante în acest sens. Documentul condamnă, de asemenea, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Rezoluția este de natură consultativă.
Anterior, Zelensky a anunțat că un aviz al Comisiei Europene cu privire la cererea Ucrainei de aderare la UE va fi pregătit în câteva luni.