Comisia Europeană anunță când ar putea intra în vigoare pașaportul de vaccinare
Într-un mesaj postat pe Twitter, comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a anunțat că se aşteaptă ca certificatul digital de vaccinare european anti-COVID-19 să fie demarat mai întâi cu un proiect pilot la începutul lunii iunie, astfel încât sistemul complet şi reglementările care-l însoţesc să intre vigoare la sfârşitul aceleiaşi luni, odată cu începerea sezonului estival.
Declarația a fost făcută de către comisarului european, Didier Reynders, în faţa Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European.
„Avem sprijin real din partea statelor membre. Pașapoartele ar fi un certificat fără nicio discriminare”, a declarat comisarul european.
.@dreynders speaks to @beckyCNN as EU lawmakers review the proposals for vaccination passports.
— Connect the World (@CNNConnect) April 13, 2021
He says “we have real support from the member states” and that the passports would be “a certificate without any discrimination.” pic.twitter.com/w1cY5wUq4Y
Miercuri, 17 martie, Comisia Europeană a propus introducerea certificatului verde digital, menit să le permită europenilor să călătorească în interiorul Uniunii Europene – în cazul în care îndeplinesc condiiţile sanitare necesare. Certificatul verde digital, „pașaportul verde” propus de CE, pentru a facilita libera circulație în condiții de siguranță, va lua în considerare cele patru vaccinuri împotriva Covid-19 autorizate în UE (cele ale Pfizer / BioNTech, Moderna, AstraZeneca / Oxford și Johnson & Johnson), dar „statele membre pot decide să extindă și la cei care călătoresc în UE și care au fost vaccinați cu un alt vaccin.”, deschizându-se astfel calea pentru vaccinurile Sinopharm chinezesc și Sputnik V rus, pentru care au optat unele țări ale UE, precum Ungaria. O decizie în legătură cu introducerea certificatului verde digital.
„Statele membre vor avea opțiunea de a extinde acest sistem pentru a include călătorii care primesc alte vaccinuri, pentru că ”orice persoană care deține o adeverință electronică verde va avea aceleași drepturi, atunci când călătorește, ca cetățenii statului membru vizitat care au fost vaccinați, testați sau care s-au vindecat”, se menționează într-o notă a Comisiei Europene.
Pentru a fi gata înainte de începutul verii, propunerea Comisiei Europene trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European și de Consiliu. În paralel, statele membre trebuie să pună în aplicare cadrul de încredere și standardele tehnice, convenite în cadrul rețelei de e-sănătate, pentru a asigura punerea în aplicare la timp a adeverințelor electronice verzi, interoperabilitatea acestora și respectarea deplină a protecției datelor cu caracter personal. Scopul este ca lucrările tehnice și propunerea să fie finalizate în lunile următoare, precizează Comisia.