Brexit. Marea Britanie începe o eră nouă după „divorțul” de Uniunea Europeană
O nouă eră a început pentru Regatul Unit, după ce procesul său de separare de Uniunea Europeană s-a încheiat oficial, odată cu intrarea în noul an 2021. Marea Britanie a încetat să mai aplice regulile UE din 31 decembrie începând cu ora 23:00 GMT, relatează Digi 24.
Este momentul în care Regatul Unit încheie de facto perioada de tranziţie care a continuat după ce Londra a părăsit în mod oficial blocul comunitar la 31 ianuarie 2020. Relațiile dintre cele două entități separate sunt reglementate acum de aranjamente în domeniul călătoriilor, comerțului, imgirației și cooperării în materie de securitate, care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2021.
Potrivit sursei citate, premierul britanic Boris Johnson a salutat ieşirea Regatului Unit de pe piaţa unică europeană, considerându-l un „moment incredibil” și dând asigurări că ţara sa va fi „deschisă, generoasă şi orientată spre exterior”.
„Avem libertatea în mâinile noastre şi depinde de noi să profităm la maximum”, a spus Boris Johnson în discursul rostit cu prilejul Anului Nou.
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că Regatul Unit rămâne „un prieten și un aliat”, relatează BBC.
Regatul Unit părăseaște astfel o relaţie tumultoasă cu proiectul european, care a durat 48 de ani, și pășește acum spre viitorul nesigur al Brexit-ului, care va influenţa destinele poporului britanic generaţii la rând de acum încolo, scrie Reuters într-un comentariu citat de Agerpres.
Guvernul britanic a avertizat că în următoarele zile, chiar săptămâni, ar putea apărea blocaje în aprovizionare până când noile mecanisme care reglementează relațiile comerciale cu blocul european vor începe să se rodeze. Oficialii au dat asigurări însă că noul sistem vamal este gata de funcționare, în condițiile în care există temeri că vor exista disfuncționalități mai ales în porturi.
Potrivit noului acord comercial la care UE și Londra au ajuns pe ultima sută de metri, în ajunul Crăciunului, producătorii britanici vor avea acces liber la piața internă a UE, adică nu vor exista taxe la importurile de bunuri dintre Marea Britanie și continent, însă aceasta presupune o serie de acte care sunt le cerute firmelor și oamenilor care călătoresc spre țările UE și invers.
Ce se schimbă în relațiile dintre UE și Marea Britanie
Libertatea de mișcare a cetățenilor între Marea Britanie și UE încetează și este înlocuită în Regatul Unit de un sistem de imigrație pe bază de punctaj. Orice cetățean din UK care vrea să stea în UE mai mult de 90 de zile într-o perioadă de șase luni va avea nevoie de viză și invers.
Cetățenii britanici care se întorc din UE vor putea să aducă, fără taxe vamale, până la 42 de litri de bere, 18 litri de vin, patru litri de băuturi spirtoase și 200 de țigarete.
Cetățenii UE care doresc să se mute în Marea Britanie (cu excepția celor din Irlanda) se vor supune aceluiași sistem bazat pe punctaj ca orice alt cetățean străin.
Poliția britanică nu mai are acces imediat la baza de date a UE cu caziere, amprente și persoane căutate.
Comercianții din Anglia, Scoția și Țara Galilor vor avea de completat o serie de acte atunci când fac afaceri cu țările UE.
Firmele britanice care exportă bunuri în Europa vor trebui să aibă declarații vamale.
Controalele asupra mărfurilor care intră în Marea Britanie de pe continent vor fi introduse treptat, pe o perioadă de șase luni, până în iulie 2021, deși unele noi proceduri vamale au intrat deja în vigoare la importurile de alcool, tutun, produse chimice și medicamente.
O altă urmare importantă a Brexitului este că, Curtea Europeană de Justiție (CJUE), nu va mai avea jurisdicție pentru a reglementa disputele dintre Marea Britanie și UE.
Treptat, Marea Britanie va putea să micșoreze cotele de pescuit în apele sale acordate țărilor UE.
Spre deosebite de restul Regatului Unit, Irlanda de Nord va continua să urmeze multe dintre regulile UE, întrucât granița sa cu Republica Irlanda – membră a UE – va rămâne deschisă. Retailerii online din Marea Britanie nu vor trebui să facă declarații vamale atunci când expediază pachete clienților din Irlanda de Nord.