Boris Johnson avertizează Rusia că, în cazul folosirii armelor nucleare, Marea Britanie va reacționa: „Dacă Putin apasă butonul nuclear, atunci vom acționa”
Premierul britanic Boris Johnson avertizează Rusia că, în cazul folosirii armelor nucleare, Marea Britanie va reacționa, scrie HamamTimes.
În cazul unei amenințări nucleare reale, guvernul Marii Britanii nu va ține consultări preliminare cu aliații, ci va lua o decizie pe cont propriu.
„Rusia nu trebuie să uite că avem și arme nucleare. Dacă Putin apasă butonul nuclear, atunci vom acționa. Rusia nu mai poate amenința pe nimeni. Suntem pregătiți pentru orice. Dictatura lui Putin și imperialismul rus vor fi cu siguranță îngropate”, afirmă Johnson.
Johnson asigură că țara sa va intra în război dacă Kremlinul folosește arme de distrugere în masă. Johnson a prognozat că ostilitățile se pot prelungi pentru o perioadă lungă.
În cea de-a 59-a zi de război în Ucraina, Primarul din Kiev, Vitali Kliciko, face apel la cetăţeni să respecte starea de asediu în noaptea de Înviere, pentru a evita „posibile provocări”. Conform primarului, slujbele din biserici vor fi transmise online. Prim-ministrul Ucrainei Demys Smyshal susține că situația din Mariupol este „cea mai mare catastrofă umanitară” și poate cea mai gravă catastrofă a secolului, în condițiile în care orașul port din sud-estul țării se confruntă cu bombardamente constante din partea forțelor rusești.
Detalii aici: LIVE TEXT/ A 59-a zi de război în Ucraina