Biden va merge vineri în Polonia pentru a discuta răspunsul internațional la invazia Rusiei în Ucraina
Președintele american, Joe Biden, va merge vineri, 25 martie, în Polonia pentru a discuta răspunsul internațional la invazia Rusiei în Ucraina, care a declanșat o „criză umanitară și a drepturilor omului”, a declarat duminică purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, transmite Reuters.
Biden se va deplasa la Varșovia, unde va avea o întâlnire bilaterală cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, a precizat Casa Albă.
Călătoria lui Biden în Polonia va avea loc la o zi după ce acesta se va întâlni la Bruxelles cu aliații NATO, liderii G7 și liderii Uniunii Europene pentru a discuta despre eforturile internaționale de sprijinire a Ucrainei după invazia Rusiei.
Casa Albă a mai spus că Biden va avea o discuție telefonică luni, 21 martie, cu președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, premierul Italiei, Mario Draghi, și premierul Regatului Unit, Boris Johnson, pentru a discuta despre răspunsurile lor la invazia Rusiei în Ucraina.
ONU estimează că aproximativ 3,2 milioane de ucraineni au plecat în străinătate de la începutul ofensivei Rusiei asupra Ucrainei. ONU a precizat că o parte din cele 2 milioane de persoane care au intrat în Polonia din Ucraina au trecut în alte țări din UE, dar „se crede că majoritatea se află încă în Polonia”.
Pe 24 martie, Biden va participa la un summit NATO a cărui subiect principal îl va constitui situația din Ucraina. De asemenea, el se va alătura unui summit al Consiliului European pentru a discuta despre Ucraina „inclusiv despre eforturile transatlantice de a impune costuri economice Rusiei, de a oferi sprijin umanitar celor afectați de violențe și de a aborda alte provocări legate de conflict”.