Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Arestovich spune că trupele rusești…

Arestovich spune că trupele rusești au conștientizat că nu vor putea captura orașe mari din Ucraina: Acum se concentrează pe „eliberarea Donbasului”

Oleksiy Arestovich, consilier al șefului de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelensky, afirmă că forțele rusești au conștientizat că nu vor putea captura orașe mari din Ucraina, precum Kiev, Harkov și Odesa, astfel că acum se concentrează pe „eliberarea Donbasului”, transmite unian.net.

„Rusia, într-o săptămână sau două, își va retrage trupele din regiunile Kiev și Harkov și le va transfera în Donbas. Ei și-au dat seama că nu vor putea lua marile orașe, a anunțat încheierea primei faze a „operațiunii speciale” iar începutul celei de-a doua „operațiune” va fi „eliberarea Donbasului”, a declarat Arestovich în cadrul unei conferințe de presă.

Șeful de cabinet al președintelui ucrainean consideră că, actualmente, forțele rusești se concentrează pe trei obiective mari: să înconjoare trupele ucrainene, să ocupe ocupe în totalitate orașul Mariupol și să-și mențină forțele în sudul Ucrainei.

„Dacă vor pierde orașul Herson, atunci ocupația lor în orașul Mariupol se va prăbuși. Și asta e tot. Nu va avea loc capturarea Kievului, Harkovului, Odesa”, a spus Arestovich.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei „operațiuni militare speciale” în Ucraina în primele ore ale zilei de 24 februarie. Acțiunile Rusiei au fost condamnate ferm de SUA, membrii NATO și Uniunea Europeană, precum și de multe alte țări care au impus ulterior sancțiuni împotriva Federației Ruse, inclusiv împotriva oligarhilor ruși și persoanelor apropiate lui Putin.

Miercuri, 16 martie, Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a ordonat Rusiei să suspende invadarea Ucrainei. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, a cerut Rusiei să se conformeze „imediat” deciziei Curții de la Haga.

„Federaţia Rusă trebuie să suspende imediat operaţiunile militare pe care le-a început la 24 februarie 2022 pe teritoriul ucrainean”, a transmis Joan Donoghue, judecătoarea preşedintă a Curții, al cărei sediu este la Haga. Curtea de la Haga a luat decizia cu 13 voturi pentru și 2 voturi împotrivă.

Ulterior, Kremlinul a declarat că nu se va conforma ordinului Curții Internaționale de Justiție de la Haga.