Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Aplicația de mesagerie Telegram, înființată…

Aplicația de mesagerie Telegram, înființată de antreprenorul rus Pavel Durov, a blocat chatbotul Serviciului de Informații al Ucrainei

Sursa foto: Reuters

Administrația aplicației de mesagerie Telegram a blocat duminică, 28 aprilie, mai multe chatboturi create de agențiile guvernamentale și unitățile armate ucrainene „în mod nejustificat”, anunță Ministerul Apărării din Ucraina. Chatboturile erau folosite pentru a colecta date despre locația trupelor și instalațiilor rusești, relatează unian.net.

Conducerea platformei Telegram a blocat în mod nejustificat o serie de chatboturi care s-au opus agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, printre care și botul principal al Serviciului de Informații al Ucrainei. Acest lucru contravine regulilor și declarațiilor publice făcute de conducerea Telegram”, au scris într-o notă informativă reprezentanții Ministerului ucrainean al Apărării.

Ministerul a subliniat că, în pofida blocării, datele personale ale utilizatorilor „sunt în siguranță”. Autoritățile ucrainene au îndemnat utilizatorii să transmită informațiile pe care le dețin pe canale oficiale, atenționând că forțele rusești au creat pe Telegram chatboturi cu nume similare (clone) și atenționează: „Nu le trimiteți date”.

Deocamdată, reprezentanții Telegram nu a comentat declarațiile autorităților ucrainene. Pavel Durov, fondatorul mesagerului, a declarat anterior că Telegram continuă să interzică conturile și chatboturile care „colectează coordonate pentru atacuri la țintă sau publică informații personale directe cu îndemnuri la violență”.

Potrivit meduza.io, Serviciul de Informații al Ucrainei a criticat în mod repetat Telegram. Într-un interviu, șeful Serviciului, Kiril Budanov, a numit Telegram o „problemă uriașă” pentru Ucraina. Totodată, un alt reprezentant al Serviciului a declarat că mesageria conține „o întreagă gamă de amenințări la adresa securității țării”. Rada Supremă propune reglementarea Telegram și a altor platforme similare.