Acordul a fost semnat, dar milioanele nu vor veni decât după ce guvernarea de la Chișinău va revizui „legislația electorală” și „combate corupția”
Acordul privind alocarea de către Uniunea Europeană (UE) a asistenței macrofinanciare de 100 milioane de euro pentru R. Moldova a fost semnat la 23 noiembrie, la Bruxelles, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului, unde se mai precizează că „setul de documente urmează a fi remis imediat Parlamentului spre ratificare, iar între timp sunt întreprinse eforturi în scopul îndeplinirii condiţionalităţilor pentru recepționarea primei tranșe a împrumutului”. În comunicatul Guvernului însă, nu sunt menționate condițiile pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să le îndeplinească, termenele în care trebuie realizate cerințele UE și nici când va fi făcut public pentru cetățeni textul Acordului, inclusiv lista de condiționalități.
Acordul prevede că 40 de milioane de euro sunt acordate sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro sunt împrumut. Pachetul de documente a fost semnat de Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, Pierre Moscovici, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Sergiu Cioclea, în prezența prim-ministrului Pavel Filip.
Potrivit serviciului de presă al Executivului, în cadrul dialogului, Pavel Filip și Pierre Moscovici au discutat despre rezultatele pozitive ale misiunii de evaluare a Fondului Monetar Internațional, care au permis negocierea unui acord la nivel de personal în cadrul celei de-a doua evaluări a Programului.
Premierul a dat asigurări la Bruxelles că sunt depuse eforturi pentru asanarea sectorului bancar și îmbunătățirea mediului de afaceri, pentru a demonstra o schimbare de sistem în ceea ce privește contracararea corupției, a spălării banilor și fraudelor.
„În particular, se acordă atenție ameliorării transparenței acționariatului, asigurării bunei guvernări și gestionării riscurilor în cadrul băncilor. Este încurajată venirea în R. Moldova a unor noi actori bancari”, ar fi declarat premierul Filip.
În comunicatul Guvernului se menționează că Pierre Moscovici, Comisarul european pentru afaceri economice și financiare, a apreciat eforturile Executivului pentru stabilizarea economiei și a încurajat continuarea reformelor.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, europarlamentarul român Siegfried Mureșan susține că pentru ca prima tranșă din această sută de milioane de euro să fie eliberată sunt formulate condiții foarte clare, atât de ordin tehnic, cât și de ordin politic.
„Acestea țin de: statul de drept, combaterea corupției, reformarea Codului Audiovizualului și, mai ales, punerea legislației electorale în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția. Aceasta a fost modificată în ciuda avizului Comisiei de la Veneția și atunci, instituțiile Uniunii Europene au spus foarte clar: „În aceste condiții, banii nu pot fi eliberați”. Deci, există condiționalități politice și condiționalități tehnice asumate la cel mai înalt nivel, la nivel european. Și acum, Republica Moldova trebuie să îndeplinească aceste condiționalități, ceea ce comisarul, comisia au anunțat că, în luna februarie, se va face o evaluare a îndeplinirii acestor condiționalități”, a declarat europarlamentarul pentru Europa Liberă, subliniind că „dacă Guvernul ar fi mers ambițios pe drumul reformelor și, mai ales, nu ar fi modificat legislația electorală în ciuda avizului Comisiei de la Veneția, în prima parte a acestui an, acești bani ar fi fost deja la Chișinău astăzi și cetățenii Republicii Moldova s-ar fi putut bucura de ei”.
Parlamentul European a aprobat la începutul lunii iulie acordarea unei asistențe de 100 de milioane de euro pentru susținerea agendei de stabilizare economică și de reforme structurale în Republica Moldova.