A fost operaționalizat interconectorul prin care vor fi transportate gaze în România. Premierul României, în Grecia: „Putem aproviziona Ucraina și R. Moldova”
Premierul României, Nicolae Ciucă, aflat joi, 7 iulie, într-o vizită de lucru în Republica Elenă, cu prilejul operaţionalizării interconectorului de gaze Grecia – Bulgaria, a declarat că această conductă este extrem de importantă pentru reţeaua de transport către Europa. „Practic, acest interconector va asigura aprovizionarea cu gaze atât a Bulgariei, cât şi a României. Şi, desigur, noi putem să asigurăm aprovizionarea cu gaze a partenerilor noştri estici, Ucraina şi R. Moldova”, a transmis prim-ministrul României, scrie Digi 24.
„Este un interconector cât se poate de important pentru tot ce înseamnă reţeaua de transport de gaze către Europa. Practic, acest interconector va asigura legătura între reţeaua care trece prin Anatolya şi Adriatică şi, de asemenea, se leagă prin conducta BRUA, dând astfel consistenţă coridorului vertical şi asigurând aprovizionarea cu gaze atât a Bulgariei, cât şi a României. Şi, desigur, putem să asigurăm aprovizionarea cu gaze a partenerilor noştri estici, Ucraina şi R. Moldova, şi desigur a celorlalte ţări care se află pe diagrama de distribuţie a acestei reţele de gaze”, a spus Ciucă, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis.
Premierul României a menţionat că miniştrii Energiei din România şi Grecia urmează să semneze un memorandum referitor la proiectele comune pe termen mediu şi lung.
„Este cea de-a doua întâlnire pe care o avem într-o perioadă scurtă de timp. Cu o zi înainte să înceapă invazia din Ucraina am avut vizita oficială la Bucureşti, unde împreună am semnat declaraţia comună de întărire a colaborării politice, economice şi sectoriale. Astăzi am putut să avem o continuare coerentă a deciziilor pe care le-am luat împreună la Bucureşti. În cadrul delegaţiei de astăzi am avut reprezentanţii de la ministerele Energiei din Grecia şi România, am avut reprezentanţi ai companiilor care sunt cei ce pun în practică deciziile politice pe care le luăm şi pot spune că a fost o întâlnire cât se poate de dinamică şi practică, ce are obiective pe termen scurt şi obiective pe termen mediul şi lung, urmând ca la nivelul miniştrilor Energiei să aibă loc semnarea unui memorandum care să asigure proiectele noastre comune pe termen mediu şi lung”, a adăugat Nicolae Ciucă.
Interconectorul Grecia-Bulgaria (IGB), care s-a lovit de mai multe obstacole administrative în ultimii ani, este important pentru securitatea energetică a Bulgariei, căreia i s-a tăiat accesul la gazul rusesc pentru că a refuzat să plătească în ruble după ce Rusia a invadat Ucraina, notează presa de peste Prut.
Conducta în valoare de 220 de milioane de euro (226 de milioane de dolari) va transporta gazele din orașul Komotini, din nordul Greciei, până la Stara Zagora, în Bulgaria, și va fi conectată la o altă conductă care transportă gaze azere.
Gazoductul, cu o lungime de 180 de kilometri, a fost construit de o societate mixtă formată din compania energetică bulgară de stat BEH, compania elenă de gaze DEPA și compania italiană Edison (EDNn.MI).