Volumul de gaze pe care urmează să-l transporte conducta Ungheni-Chișinău
Lucrările de construcție a conductei de gaze Ungheni-Chișinău, care are drept scop creșterea securității energetice a R. Moldova prin diversificarea surselor și direcțiilor de aprovizionare cu gaze naturale, au fost finalizate, astfel că aceasta va putea asigura aproximativ 75% din consumul mediu al Republicii Moldova (inclusiv regiunea transnistreană) sau circa 60% din consumul mediu al țării în perioada rece a anului (inclusiv regiunea transnistreană), precizează Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI).
Conducta, cu o lungime de 120 de km, urmează să asigure transportul gazelor în volum de 1.5 miliarde metru cubi/an, iar după finalizarea, în anul 2021, a investițiilor pe teritoriul României în construcția a circa 165 km de conductă pe tronsonul Onești-Gherăești-Lețcani și a 2 stații de comprimare la Onești și Gherăești, capacitatea de transport a acesteia va crește până la 2.2 miliarde mc/an.
Potrivit investitorului, la prima etapă după darea în exploatare, prin gazoduct vor putea fi livrate 1.5 mln m3 de gaze pe zi, iar către 1 decembrie 2020 vor putea fi transportate până la 3 mln m3 de gaze pe zi. După instalarea stației de comprimare şi reglare de la Gherăeşti, către 1 ianuarie 2021 vor putea fi transportate în Republica Moldova 4 mln m3 de gaze pe zi.
Lucrările de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău au început pe 18 februarie 2019, iar valoarea estimată a proiectului este de circa 80 mln euro, conform devizelor de cheltuieli din cadrul documentației de proiect elaborate de Transgaz, România.
Proiectul de construcție a conductei de gaze Ungheni-Chișinău a presupus construcția următoarelor obiective:
– Conducta de transport gaze naturale DN 600, presiunea 55 bar, cu o lungime de 110 km, amplasată pe teritoriul administrativ al raioanelor Ungheni, Nisporeni, Călărași, Strășeni și Chișinău;
– Construcția a patru Stații de Reglare Măsurare Gaze (la Semeni în raionul Ungheni, Ghidighici, Petricani și Tohatin municipiul Chișinău);
– Un nod de măsurare gaze bidirecțional la Tohatin care va face legătura între conducta Ungheni-Chișinău și sistemul de transport gaze existent din Republica Moldova, exploatat de SRL Moldovatransgaz (subsidiară a SA Moldovagaz);
– Două conducte de distribuție gaze de la SRM Tohatin conectate la la sistemul de distribuție al municipiului Chișinău în lungime de aproximativ 3.2 km fiecare;
– O conductă de distribuție gaze, medie presiune, de la SRM Ghidighici la sistemul de distribuție al municipiului Chișinău (la intersecția străzii Petricani cu șoseaua Balcani) în lungime de aproximativ 1.5 km;
– Un complex administrativ la Ghidighici care va fi și sediul administrativ al operatorului sistemuloui de transsport gaze – SRL Vestmoldtransgaz.
Inaugurarea oficială a gazoductului Ungheni-Chișinău urma să aibă loc de Ziua Independenței, dar a fost amânată.
Premierul român Ludovic Orban a fost primul care a anunțat, la 7 august, că a fost finalizat gazoductul Ungheni-Chișinău, menționând că R. Moldova va avea astfel o alternativă la gazul rusesc. „Chiar dacă nu s-a făcut o inaugurare a unei investiții extrem de importante pentru România, aceasta este gata”, afirma el atunci.