Viceprim-ministrul Spînu, despre negocierile cu Gazprom privind livrarea gazelor naturale: „Discuțiile au un caracter constructiv”
Viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit cu precizări vineri, 29 octombrie, cu privire la negocierile care au loc cu președintele Comitetului de management „Gazprom”, Alexey Miller, în legătură cu semnarea unui acord pe termen lung privind livrarea gazelor naturale în R. Moldova.
Viceprim-ministrul Spînu susține că a reiterat poziția R. Moldova în legătură cu semnarea unui acord pe termen lung de livrare a gazelor naturale. În context, potrivit lui Spînu, Guvernul R. Moldova consideră că volumul datoriei acumulate la întreprinderea „MoldovaGaz” poate fi convenit de părți doar în urma unui audit.
„Negocierile cu Gazprom privind livrarea gazelor pentru Republica Moldova continuă a treia zi. În cadrul rundelor de discuții cu Alexey Miller am prezentat poziția noastră – partea moldovenească își dorește să semneze un contract de furnizare a gazelor naturale, similar celui utilizat în ultimii ani. În ceea ce ține de volumul datoriei acumulate la întreprinderea Moldova-Gaz, Guvernul Republicii Moldova consideră că el poate fi convenit de părți doar în urma unui audit. Discuțiile au un caracter constructiv și eforturile de a găsi un punct de intersecție a intereselor ambelor părți sunt intense. Negocierile vor continua și azi”, a declarat Andrei Spînu.
La 27 octombrie, președinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen a anunțat că Uniunea Europeană (UE) va oferi 60 de milioane de euro R. Moldova pentru gestionarea crizei din sectorul energetic.
La 21 octombrie, viceprim-ministrul Andrei Spînu și viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski au fost la Moscova pentru a discuta despre aprovizionarea R. Moldova cu gaze naturale. Întors de la Moscova, Spînu a afirmat că oferta propusă la acel moment de compania energetică din Federația Rusă nu este în avantajul cetățenilor moldoveni.
Atunci, TASS a relatat că „Gazprom” va putea prelungi contractul de tranzitare și furnizare a gazelor naturale pentru R. Moldova doar dacă Chișinău va achita datoria în valoare de 709 milioane de dolari.
Între timp, la 25 octombrie, Guvernul de la Chișinău a anunțat că a fost semnat un contract pentru o achiziție de probă de un milion de metri cubi de gaze naturale între compania de stat Energocom și compania poloneză PGNiG. Potrivit viceprim-ministrului, Andrei Spînu, tariful achitat de cetățeni pentru gazele naturale rămâne neschimbat. Detalii aici
Pe 26 octombrie, directorul APP a declarat pentru ZdG că firma Vitol a câștigat tenderul pentru furnizarea un milion de metri cubi de gaze naturale R. Moldova. Detalii aici
La 27 octombrie, companiile DXT Commodities și PGNiG au fost desemnate câștigătoarele celei de-a treia licitație anunțată de Energocom privind livrarea a 1,5 milioane de metri cubi de gaze naturale. Detalii aici.
La 28 octombrie, în cea de-a patra rundă de licitații lansată de Energocom pentru achiziționarea a 1,5 milioane de metri cubi de gaze naturale au câștigat trei companii. Drept furnizor și partener în asigurarea securizării energetice a țării se numără compania ucraineană Natfogaz, alături de alte două companii din Europa, anunță Agenția Proprietății Publice. Detalii aici
La 22 octombrie curent, după instituirea stării de urgență în R. Moldova în legătură cu criza de gaze, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis transferarea sumei de 1,7 miliarde de lei către Societatea pe Acțiuni „Energocom” pentru procurarea gazului din alte surse decât de la gigantul rusesc Gazprom.
Anunțul a fost făcut în condițiile în care Gazprom a atenționat că va sista de la 1 decembrie curent livrările de gaze către R. Moldova dacă nu achită datoriile și nu semnează un nou contract de furnizare.