Un grup de acționari minoritari ai SA „Metalferos” declară că se încearcă falimentarea intenționată a întreprinderii de către un grup criminal care dorește privatizarea companiei
Un grup de acționari minoritari ai SA „Metalferos” au adresat o scrisoare către deputații Parlamentului Republicii Moldova, procurorul general Alexandr Stoianoglo și misiunilor diplomatice, prin care susține că societatea este intenționat falimentată de către un grup de interese care controlează întreprinderea.
Autorii scrisorii susțin că în cadrul întreprinderii sunt scheme prin care sunt sustrase mijloace financiare din companie, iar responsabil de aceste ilegalități sunt deputatul PDM Vladimir Andronachi, directorul financiar al companiei Sergiu Catana, fostul adjunct al sirectorului întreprinderii Alexandru Nehtii, directorul SA „Metalferos” Igor Cujba și contabila șefă Valentina Gurulea.
„Acest grup de persoane au nu doar scopul de a falimenta și privatiza la un preț diruzoriu SA „Metalferos”, dar și de a ascunde urmele furturilor din perioada 2008 și până în prezent”, se menționează în scrisoare.
Autorii sesizării declară că până la plecarea lui Vlad Plahotniuc din țară, scurgerile de mijloace financiare din companie au fost patronate de fostul lider PDM.
„Însă, după preluarea puterii de către alianța PDM-PSRM, furturile de la SA „Metalferos” au luat o amploare enormă, iar rapoartele financiare pentru semestrul I al anului 2020 vor arăta că în 2020 SA „Metalferos” deja devine neprofitabilă, comparativ chiar și cu anii 2018 – 2019, cifrele de afaceri sunt în cădere liberă”, acuză acționarii companiei.
Tot aceștia dezvăluie precum că în cadrul întreprinderii s-ar fi format două clanuri care sustrag ilagal banii din companie, iar autoritățile nu întreprind nimic în acest sens.
„De mirare este că persoanele publice din cadrul Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei și Agenției Proprietăți Publice nu iau nicio măsură pentru a aschimba starea lucrurilor, ba din contra, stimulează fărădelegile, fapt ce denotă o acțiune de falimentare controlată a întreprinderii”.
Scrisoarea a fost făcută publică de către deputatul Sergiu Litvinenco, care a menționat că o va redirecționa către Procuratura Generală.
La începutul lunii martie curent, Guvernul a scos la privatizare șapte active ale statului, printre care se numără și întreprinderea „Metalferos”. Potrivit premierului, bunurile respective sunt de importantă strategică și este necesară „o pregătire mai bună pentru privatizare”.