„Satul European”. Tot ce trebuie să știi despre programul care permite localităților să acceseze fonduri de până la 10 milioane de lei
În R. Moldova a fost lansat programul național de dezvoltare locală „Satul European”. Autoritățile au anunțat că programul are scopul de a finanța proiecte de dezvoltare a infrastructurii rurale. Proiectele câștigătoare vor fi desemnate în urma unui concurs la care pot participa toate autoritățile publice locale din țară. Valoarea maximă a unui proiect care poate fi aprobat este de 10 milioane de lei.
Scopurile programului
Autoritățile au anunțat că programul „Satul European” își propune dezvoltarea durabilă a localităților, asigurarea accesului cetățenilor la servicii publice de calitate, creșterea accesului populației la infrastructura socială și creșterea gradului de valorificare a oportunităților de atragere a investițiilor din surse externe în cadrul autorităților publice locale.
Pentru a fi atinse scopurile propuse, au fost create criterii concrete de evaluare a costurilor implicate pentru realizarea unui proiect. Astfel propunerile proiectelor care la etapa planificării nu întrunesc criteriile și nu sunt eficiente, vor fi declarate neeligibile și nu vor fi aprobate, precizează autoritățile. Costurile eligibile trebuie să fie în concordanță cu principiile unei gestiuni bune financiare, să corespundă perioadei de implimentare conform contractului a bunurilor procurate, serviciilor și a lucrărilor prestate și să figureze în documente contabile sau fiscale pentru a fi identificate, verificate și justificate. Termenul limită preconizat pentru efectuarea angajamentelor prevăzute de contractul proiectelor este de un an.
Cum aplici la Concursul de propuneri de proiecte?
Autoritățile Publice Locale pot depune personal dosarele cu cererile de finanțare, împreună cu documentele-suport, la sediul Agențiilor de Dezvoltare Regională (Nord, Centru, Sud, Găgăuzia). Dosarele pot fi depuse în perioada 22 martie – 20 aprilie 2022. Dosarele depuse după expirarea termenului limită stabilit (20 aprilie a.c.) nu vor fi acceptate pentru evaluare. Toate informațiile privind documentele necesare și alte informații adiționale pot fi găsite pe site-ul satuleuropean.gov.md.
De unde sunt alocați banii?
Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) este principala sursă de finanțare a programelor de dezvoltare regională și locală. Prin intermediul Fondului vor fi finanțate proiecte, precum: alimentarea cu apă și canalizare, termoizolarea clădirilor, creșterea atractivității turistice, dezvoltarea infrastructurii economice.
Pentru anul 2022 s-a alocat un buget de circa 770 milioane de lei pentru dezvoltarea regională și locală, dintre care:
➔ 300 milioane de lei – pentru îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare regionale (apeducte, canalizări), dezvoltarea economică a regiunilor prin îmbunătățirea infrastructurii de suport pentru afaceri și crearea locurilor de muncă în regiunile de dezvoltare (Programul de Dezvoltare Regională);
➔ 470 milioane de lei – pentru îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare la nivel de localități, pentru construcția și renovarea infrastructurii sociale (școli, grădinițe, case de cultură, terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, săli sportive) și măsuri de eficiență energetică (Programul de Dezvoltare Locală).
Valoarea proiectelor: de la 1 la 10 milioane de lei
Valoarea limită per proiect finanțat din Programul de Dezvoltare Locală
- 10 mil. lei – pentru construcția, extinderea, reabilitarea, modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare a apei și de canalizare
- 3 mil. lei – pentru instalarea iluminatului public
- 1 mil. lei – pentru elaborarea Planurilor Urbanistice Generale
- 10 mil. lei – pentru construcția, renovarea, reabilitarea clădirilor publice, inclusiv prin măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice
- 5 mil. lei – pentru instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile;
- 10 mil. lei – pentru construcția, reconstrucția edificiilor sportive, inclusiv a edificiilor destinate grupurilor social vulnerabile (centre de îngrijire pentru copii, persoane în etate și persoane cu necesități speciale), inclusiv a infrastructurii medicale
- 5 mil. lei – pentru construcția, reconstrucția obiectelor de arhitectură rurală cu interes istoric, grădini, parcuri, peisaje culturale și naturale.
Programul „Satul European”, își propune să devină o platformă decizională unică, ce ar permite selectarea, aprobarea și implementarea proiectelor investiționale la nivel regional și local, în vederea excluderii dublării finanțărilor. Astfel, FNDRL va înclocui sursele Fondului Ecologic Național, ale Fondului pentru Eficiență Energetică și cele ale Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, care au funcționat până la finalul anului 2021.
Gavrilița și Sandu despre programul „Satul European”
În perioada 2005 – 2015, în R. Moldova s-a derulat un program similar, „Satul Moldovenesc”, obiectivele principale fiind similare cu cele anunțate de autorități în 2022.
Natalia Gavrilița, prim-ministra R. Moldova: „Ne propunem să oferim tuturor cetățenilor țării condiții decente de trai, în special în zonele rurale care au potențialul de a deveni locații atractive atât pentru turiști, cât și pentru familiile tinere. Ne plac tuturor imaginile frumoase ale satelor europene, îngrijite și moderne. Este în puterea noastră să facem ordine la noi în țară și să aducem „frumosul” acasă. Dar, pentru aceasta trebuie să muncim toți”.
Maia Sandu, președinta R. Moldova: „În Satul European, oamenii trăiesc bine. Ei au apă la robinet, sistem de canalizare și de gestionare a deșeurilor, au drumuri drepte și lumină pe stradă. Ei trimit copii la grădiniță sau școală, au acces la servicii medicale de calitate, au grijă de mediu și pot găsi un loc de muncă sau dezvolta o afacere în localitatea sau regiunea lor. O Moldovă europeană înseamnă o țară cu sate și orașe europene, unde lucrurile funcționează, iar oamenii trăiesc în bunăstare și pace. Îndemn cetățenii să participe la procesul de pregătire a propunerilor, să urmărească atent realizarea lucrărilor și să se asigure că banii alocați pentru proiecte sunt folosiți cu grijă, în beneficiul comunității”.
Directorul CALM: Mai există temeri că acest fond să fie politizat, câștigătorii fiind influențati politic.
Viorel Furdui, director executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM): „În general vorbind, acest fond va fi ceva deosebit de proiectele anterioare, există o speranță mare că banii vor fi valorificați eficient. Punctele forte sunt finanțarea unor domenii multiple, suma alocată pentru un proiect este destul de mare. Un avantaj important este lipsa contribuției, pentru că anterior în cazul unui proiect de 10 milioane de lei, primăria venea cu o contribuție de 10 la sută , adică un milion de lei, lucru uneori complicat pentru primării. În legătură cu punctele slabe, până când este greu de spus, acest program este doar la început, totuși există critici din partea unor reprezentanți ai administrațiilor publice locale, ei nu sunt satisfăcuți că nu se finanțează drumurile din acest fond. Noi vom continua discuțiile despre includerea drumurilor, primăriile acum primesc bani pentru întreținerea drumurilor, dar nu și pentru construcția lor. Într-un proiect de 10 milioane lei pot fi construiți câțiva km de drum. Pe viitor vom continua discuțiile cu Guvernul despre drumuri, sperăm că odată cu mărirea fondului până la 2 miliarde de lei, acest compartiment va fi inclus.
Mai există temeri că acest fond să fie politizat, câștigătorii fiind influențati politic. În aceste cazuri noi vom fi primii care vom sesiza astfel de cazuri. În componența consiliului, care este organ decizional, majoritatea vor fi reprezentanți ai administrației centrale, din partea CALM doar unul. Vom vedea cât de principial va fi Guvernul și conducerea Programului. Anumite critici au apărut în legătură cu termenul alocat pentru aplicare, doar 30 de zile, în aceste 30 de zile este destul de complicat să faci un proiect nou, respectiv sunt avantajați cei care au deja unele proiecte”.
Vasile Ursachi, stagiar ZdG