Reacția BNM la scrisorile lui Șor prin care a solicitat demararea discuțiilor privind recuperarea banilor din dosarul fraudei bancare: „BNM încurajează faptele și contribuțiile reale, dar nu declarative”
„BNM încurajează faptele și contribuțiile reale, dar nu declarative”. Asta spun reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei despre scrisorile formulate de Ilan Șor către conducerea PG, BNM și Ministerul Finanțelor prin care spunea că a solicitat desemnarea reprezentanților din fiecare instituție, pentru a demara discuțiile privind recuperarea banilor din dosarul fraudei bancare.
Reprezentanții BNM au emis marți, 11 mai, o notă prin care vin cu mai multe precizări în legătură cu declarațiile făcute de Șor pe marginea acestui subiect.
„(…) În acest sens, BNM încurajează faptele și contribuțiile reale (dar nu declarative) care să aducă o finalizare de succes cât mai rapidă a anchetei și recuperarea mijloacelor financiare sustrase. Demersul avocaților cetățeanului Ilan Șor adresat inclusiv BNM poate fi înaintat în cadrul procedurilor judiciare deja demarate. Aceasta deoarece prin sentința Judecătoriei Chișinău din 21.06.2017 Șor Ilan Miron a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 196 alin.(4) (cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari prin înşelăciune sau abuz de încredere) și art. 243 alin. (3) lit.b) (spălarea banilor în proporții deosebit de mari) din Codul Penal și, corespunzător, instanța de judecată a stabilit că „prin infracțiunile comise de inculpat, s-a adus atingere patrimoniului Băncii de Economii SA” și că „se admite în principiu acțiunea civilă înaintată de partea civilă, BC Banca de Economii SA, urmând ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să hotărască instanța în ordinea procedurii civile.” Cât privește solicitarea „compensării valorii activelor băncilor la data de 27 noiembrie 2014”, acționarii cunosc foarte bine – conform legii, creanțele față de o bancă în proces de lichidare se onorează în ordinea priorității claselor de creanțe stabilite, iar creanțele acționarilor se onorează după onorarea tuturor creanțelor creditorilor față de bancă, din activele rămase. În prezent, BC Banca de Economii S.A. achită creanțele Ministerului Finanțelor. BNM precizează că acționarii Băncii de Economii S.A. nu au contestat actele emise de BNM și nu au înaintat cereri de compensare a valorii activelor deținute” se menționează în comunicatul BNM.
Pe 27 aprilie, fostul președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii și actualul președinte al partidului politic „Partidul ȘOR”, Ilan Șor anunța că este gata să returneze suma de bani care i se impută și să o revendice ulterior de la beneficiarii reali ai fraudei bancare.
Ulterior, tot Ilan Șor a făcut publice scrisorile trimise către PG, BNM și Ministerul Finanțelor, prin care solicită desemnarea reprezentanților din fiecare instituție, pentru a demara discuțiile privind recuperarea banilor din dosarul fraudei bancare.
- Ilan Șor: „Sunt gata să ofer soluția”. Avocații lui Șor au trimis către PG, BNM și Ministerul Finanțelor scrisori prin care solicită demararea discuțiile privind recuperarea banilor din dosarul fraudei bancare
- Ilan Șor a anunțat că este gata să returneze suma de bani care i se impută și să o revendice ulterior de la beneficiarii fraudei bancare
Reţinut în mai 2015, Ilan Şor a fost condamnat în 2017 la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani, dar instanţa a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă.
Ilan Șor, în privința căruia este aplicată interdicția de a părăsi țara, a apărut în spațiul public pentru ultima oară la 12 iunie 2019, în cadrul unei conferințe de presă. Se întâmpla cu două zile înainte ca PDM să cedeze puterea și să treacă în opoziție.
La 30 iulie 2019, Ministerul Afacerilor Interne a declarat că Ilan Șor a părăsit ilegal țara și că a fost anunțat în căutare națională și internațională. La 15 august 2019, la solicitarea procurorului general interimar Dumitru Robu deputații l-au lipsit pe Ilan Șor de imunitate parlamentară.
Câteva zile mai târziu, respectivul dosar a fost conexat cu o cauză penală aflată pe masa Procuraturii Anticorupție încă din 4 decembrie 2014 și care vizează devalizarea sistemului bancar din R. Moldova, „prin sustragerea mijloacelor bănești în proporții deosebit de mari din activele Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank și comiterea altor fapte penale în scopul realizării intereselor personale și de grup”.
La 23 august 2019, șeful oficiului INTERPOL din R. Moldova declara pentru ZdG că Ilan Șor se află în Israel, stat al cărei cetățenie o deține.
În februarie curent s-au împlinit trei ani de când dosarul lui Ilan Şor a ajuns pe masa Curții de Apel Cahul.