Prim-ministra Gavrilița, despre decizia Tribunalului din Stockholm privind respingerea cererii depuse de compania Komaksavia împotriva R. Moldova: „Este o decizie foarte importantă pentru noi. În joc erau circa 900 de milioane de euro”
Decizia Tribunalului arbitral al Camerei de Comerț din Stockholm privind respingerea cererii depuse de compania Komaksavia Airport Invest Ltd, care deține majoritatea activelor „Avia Invest” și gestionează Aeroportul Internațional Chișinău, împotriva R. Moldova este calificată de prim-ministra Natalia Gavrilița drept una „foarte importantă” pentru țara noastră.
„Este o decizie foarte importantă pentru noi. Acest Arbitraj de la Stockholm spune foarte clar că Guvernul R. Moldova are dreptate. Reamintesc că în joc erau circa 800 de milioane de euro, chiar 900, și era un dosar foarte important. Mai ales că, decizia acestui arbitraj este finală și poate fi executată, chiar dacă sunt anumite proceduri de apel, aceasta nu influențează acest caracter al decizie”, a spus șefa Cabinetului de miniștri în cadrul unei emisiuni de la postul de radio național.
Despre ce urmează după ce Tribunalul s-a pronunțat în privința cererii companiei Komaksavia, prim-ministra Gavrilița a evitat să se expună, „pentru că declarațiile Guvernului pot fi utilizate într-o cauză judiciară”, potrivit oficialei.
„Noi preferăm să venim cu informații poate mai seci, dar care vor asigura un rezultat mai bun. Dacă vorbim prea mult, putem să aducem prejudiciu cauzelor în derulare. Vreau să asigur cetățenii că noi avem mai multe cauze pornite, mai ales în sectorul întreprinderilor de stat, unde vom avea rezultate, dar vorbim mai puțin pentru a nu ne împușca singuri în picior”, a precizat Natalia Gavrilița.
Compania Komaksavia Airport Invest Ltd, care deține majoritatea activelor „Avia Invest”, care gestionează Aeroportul Internațional Chișinău, susține că decizia Tribunalului arbitral al Camerei de Comerț din Stockholm care a respins cererea companiei împotriva R. Moldova va fi atacată în instanța superioară din Suedia. Totodată, Komaksavia califică anunțul făcut de Ministerul Justiției drept „o manipulare a opiniei publice”, iar decizia Tribunalului arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm drept „nefondată și motivată politic”.
„Nu există „concluzii” și „decizii” din motiv că investitorul nu și-a probat argumentele împotriva R. Moldova. Pur și simplu, pentru că nu au ajuns încă să fie examinate. În acest arbitraj sau în altul, mai devreme sau mai târziu, aceste probe vor fi luate în considerare”, se arată în comunicatul emis de Komaksavia Airport Invest Ltd.
Potrivit Komaksavia, Arbitrajul de la Stockholm nu s-a referit la esența litigiului, ci doar la chestiuni procedurale privind admisibilitatea cererii de examinare în temeiul Convenției privind protecția reciprocă a investițiilor dintre R. Moldova și Cipru.
Totodată, compania neagă că Tribunalul s-ar fi pronunțat pe faptul lipsei investițiilor.
„Komaksavia Airport Invest Ltd atrage atenția asupra faptului că nu există astfel de concluzii. Arbitrajul a concluzionat doar că investițiile realizate nu se încadrează în criteriile specifice ale convenției dintre Moldova și Cipru privind protecția investițiilor și nimic mai mult. Iar pe această bază, arbitrajul scoate cererea de pe rol și încetează procesul, și nicidecum nu a anunțat un câștig pentru R. Moldova. Prin urmare, nicidecum nu poate fi vorba despre o reziliere a contractului de concesiune”, afirmă Komaksavia.
Ministerul Justiției a anunțat miercuri, 3 august, Tribunalul arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm (Suedia) a emis hotărârea arbitrală definitivă în cauza de arbitraj internațional pornită la cererea de arbitrare din 15 mai 2020 a societății comerciale Komaksavia Airport Invest Ltd (R. Cipru) împotriva R. Moldova, respingând cererea Komaksavia Airport Invest Ltd și stabilind că Komaksavia Airport Invest Ltd nu are investiție în Avia Invest SRL în temeiul dreptului internațional. Totodată, Tribunalul arbitral a obligat Komaksavia Airport Invest Ltd să ramburseze R. Moldova suma de aproximativ 216 mii de euro pentru cheltuielile de reprezentare juridică.
Prin cererea de arbitrare, Komaksavia Airport Invest Ltd a cerut Tribunalului arbitral, în principal, să oblige R. Moldova să continue executarea Contractului de Concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent acestora din 30 august 2013 sau, în mod alternativ, să oblige R. Moldova să-i plătească o despăgubire în sumă estimată la 883 700 000 Euro pentru pretinsa expropriere a investiției alegate în legătură cu Contractul de Concesiune.