Prețul motorinei scade sub 20 de lei pentru un litru. ANRE anunță cât vor costa carburanții mâine
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile prețuri plafon la carburanți, valabile pentru ziua de miercuri, 3 mai 2023. Potrivit ANRE, miercuri, un litru de benzină cu cifra octanică A 95 va costa 24 de lei și 5 bani, cu 20 de bani mai puțin decât în ziua precedentă, iar un litru de motorină va costa 19 lei și 80 de bani, cu 22 de bani mai puțin comparativ cu ultimii indici.
ANRE susține că prețurile au fost stabilite „urmare a scăderii din ultima perioadă a cotațiilor Platts la bursele internaționale, precum și a aprecierii monedei naționale în raport cu dolarul SUA”.
„În aceste condiții, pentru 03.05.2023, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:
– 24,05 lei/litru – pentru benzina COR 95 (- 20 bani);
– 19,80 lei/litru – pentru motorina standard (- 22 bani)”, a anunțat ANRE.
ANRE susține că „urmărește îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și asigură consumatorii că actualul mecanism de stabilire a prețurilor este unul extrem de transparent și garantează corectitudine maximă atât în perioadele de creștere a cotațiilor, cât și de descreștere ale acestora”.