Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Plățile în numerar care depășesc…

Plățile în numerar care depășesc 100 de mii de lei per tranzacție ar putea fi interzise pentru persoanele fizice

Imagine-simbol

Ministerul Finanțelor își propune să diminueze numerarulul în economie. Câteva măsuri în acest sens au fost prezentate în documentul strategic ce vizează măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021, proiectul fiind supus spre consultări publice.

Astfel, măsurile care, potrivit autorilor, vor impulsiona tranzacțiile non-numerar, creând premise de reducerea a comisioanelor percepute de instituțiile financiare, sunt:

  • plățile efectuate între agenți economici în numerar 100 000 lei lunar/10 000 per tranzacție;
  • obligativitatea deținerii POS terminal la subdiviziunile unde vânzările sunt mai mari de 500 000 lei;
  • plățile efectuate de persoană fizică în numerar nu mai mari de 100 000 lei per tranzacție.

Ministerul Finanțelor argumentează că reducerea numerarului și orientarea spre efectuarea plăților prin virament reprezintă o acțiune cu efecte pozitive asupra dezvoltării economice atât din perspectiva autorităților publice, precum și din perspectiva persoanelor fizice și juridice:

– pentru autorități publice: asigură creșterea transparenței și securității prin sporirea posibilităților de monitorizare și, în acest sens, este o măsură care contribuie la combaterea fenomenului muncii ne(sub)declarate și combaterea evaziunii fiscale;

– pentru persoanele fizice și juridice: asigură efectuarea rapidă a mai multor plăți într-o perioada scurtă de timp oferind, astfel, oportunitatea de a obține venit mai mare și, concomitent, de a economisi timpul.

„În Republica Moldova există potențial pentru dezvoltarea plăților fără numerar. Mai mult decât atât, în contextul situației pandemice existente, utilizarea plăților prin virament reprezintă o practică eficientă de prevenire a răspândirii bolilor transmisibile”, adaugă autorii.

Ministerul Finanțelor precizează că va definitiva și prezenta pentru consultări publice proiectul de lege după ce va recepționa propunerile de la cetățeni, care pot fi prezentate, până la 15 octombrie, la adresa electronică: [email protected], cu subiectul „Propunere – politica fiscală și vamală 2021”.