Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Pentru ziua de duminică, Energocom…

Pentru ziua de duminică, Energocom anticipează un consum de energie electrică pe malul drept al Nistrului „mai mic cu 10% față de ziua precedentă”

Sursa foto: Pixabay

Duminică, 12 ianuarie, se anticipează un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru mai mic cu 10% față de ziua precedentă, 11 ianuarie. Pentru a acoperi cererea de consum a R. Moldova, compania de stat „Energocom” anunță că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, astfel va putea importa electricitate atât în baza contractelor bilaterale, cât și a achizițiilor de pe bursă.

Capacitatea comercială la hotarul cu România este limitată pentru R. Moldova la 315 MW bandă (24 de ore din 24) din 650-800 MW necesari iarna, se spune într-un comunicat al „Energocom”.

„De aceea sunt și organizate zilnic licitații suplimentare pentru rezervarea capacităților care nu sunt utilizate la alte hotare ale Ucrainei cu UE.

Astfel, pe lângă energia electrică generată de centralele de termoficare locale și instalațiile de energie regenerabilă, restul cererii va fi acoperit din import”, susțin reprezentanții companiei de stat.

Începând cu 1 ianuarie 2025, MGRES/Centrala de la Cuciurgan nu mai furnizează energie electrică malului drept al Nistrului și a livrat doar un volum nesemnificativ de energie electrică pe 1 ianuarie, între orele 00:00-01:00. Astfel, consumul este acoperit din surse interne – precum centralele electrice cu termoficare din Chișinău și Bălți, centrala hidroelectrică Costești, sursele regenerabile, importul în baza contractelor bilaterale din România și achiziția de pe bursa de energie electrică din România, administrată de către SA „OPCOM”. 

Comisia pentru Situații Excepționale a decis pe 6 ianuarie că cele 12 localități din raioanele Dubăsari, Anenii Noi și Căușeni, aflate în Zona de Securitate și care sunt controlate de autoritățile de la Chișinău, dar suferă din cauza crizei energetice, vor fi asigurate cu energie electrică și gaze naturale din dreapta Nistrului. În săptămânile următoare, conform șefei statului, mai multe localități, inclusiv Varnița, vor fi conectate la rețelele de energie electrică din dreapta Nistrului. Lucrările de conectare la rețelele de gaze vor dura câteva luni. Între timp, primarii urmează să prezinte autorităților centrale necesitățile de lemne și peleți pentru gospodăriile casnice și clădirile publice.