Parlamentul a aprobat în prima lectură creșterea claselor de salarizare pentru unele categorii de angajați
Parlamentul a aprobat, în cadrul ședinței din 22 septembrie, creșterea claselor de salarizare pentru asistenții sociali comunitari și asistenții parentali profesioniști cu studii profesional tehnice. Proiectul de modificare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost votat în prima lectură.
Totodată, potrivit Legislativului, vor fi majorate clasele de salarizare și pentru alte categorii de salariați: consilierul pentru soluționarea contestațiilor, unele categorii de personal de specialitate din domeniul expertizei judiciare, formării judiciare, asistenței juridice garantate de stat; cadrul didactic de sprijin. Potrivit estimărilor, impactul legii va fi de 35,9 milioane de lei anual.
Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, deputatul Dan Perciun, explică pe rețelele de socializare că, majorarea se face pentru următoarele categorii de angajați:
– asistenții sociali cu studii tehnice vor primi cu 900 lei/lună în plus, pe lângă 5.5% creștere salarială
– asistenții parentali profesioniști + 700 lei și 5.5% creștere salarială
– cadre didactice de sprijin, ex. psihologi, logopezi +550 lei în plus
– pentru angajații implicați nemijlocit în implementarea criteriilor de aderare la UE, se instituie un supliment lunar de 75% din salariu.
„Modificările intervin ca urmare a carențelor cu privire la sistemul de salarizare din sectorul bugetar ce țin de salariile mici ale unor categorii de angajați, poziționarea necorespunzătoare în ierarhia posturilor, nivelul diferențiat de salarizare a unor titluri de funcții care îndeplinesc același tip de sarcini ș.a.
Concomitent, în contextul acordării R. Moldova a statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, va fi stabilit un spor suplimentar la salariu pentru realizarea sarcinilor prioritare. Sporul, în mărime de până la 75% din salariul de bază, vine să stimuleze financiar personalul nemijlocit implicat în realizarea sarcinilor de aderare a Moldovei la UE, anunță Parlamentul.
Salariile majorate vor fi calculate pentru luna septembrie și achitate începând cu luna octombrie a anului curent.
„Prin aceste modificări corectăm acea greșeală care s-a făcut în anul 2018 în grila de salarizare. Era o nedreptate pe care o simțeau foarte mulți. Mă bucur că am reușit să o corectăm”, a spus președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun.
Proiectul urmează să fie votat în a doua lectură.