OFICIAL: Cine este noul proprietar al Aeroportului Internațional Chișinău
Compania „Avia-Invest”, care administrează Aeroportul Internațional Chișinău, confirmă că NR Investment Limited a cedat controlul asupra companiei „Komaksavia Airport Invest” Ltd, care deține 95% din „Avia-Invest”. Totodată, aceștia mai spun că omul de afaceri din Rusia, Andrei Goncearenko, este beneficiar al companiei „Komaksavia Airport Invest” Ltd.
„În ultimii ani, Aeroportul, fiind administrat de compania concesionară, s-a dezvoltat dinamic. Este clar că dezvoltarea în continuare a aeroportului ca centru regional de transport între Europa și Asia depinde de volumul și stabilitatea investițiilor atrase. Printre prioritățile mele se numără construirea unei noi piste de decolare-aterizare pentru avioanele de mari dimensiuni, precum și a unui nou terminal, care va fi cel mai modern din regiune. Atragerea investițiilor pentru realizarea acestor planuri este sarcina mea principală în calitate de nou participant. Avem mult de lucru. Scopul nostru este să majorăm numărul anual al pasagerilor până la 5 milioane în următoarea perioadă”, a declarat Andrei Goncearenko, într-un comunicat de presă al Aeroportului Internațional Chișinău.
Andrei Goncearenko este fost top-manager la Compania „Gazprom”, cu interese de afaceri în diferite domenii precum construcții, dezvoltarea infrastructurii, imobiliare și comerț. Potrivit presei ruse, Gonearenko este proprietarul a patru case centrale din Londra, în valoare de 250 de milioane de lire sterline, inclusiv Hanover Lodge, „cea mai scumpă casă a Regatului Unit”, pentru 120 de milioane de lire sterline.
În 2010, în publicațiile online au apărut informații conform cărora asistentul lui Andrei Goncharenko a predat poliției din Moscova 1,5 milioane de dolari pentru a opri efectuarea unui control la Gazprom Stroy Engineering.
Compania NR Investments Ltd din jurisdicția Guernsey, o insulă din Canalul Mânecii, a anunțat printr-un comunicat că renunță la cota de 95 % din compania Avia Invest, care administrează Aeroportul Internațional Chișinău.