Nicio indexare anticipată a pensiilor! Precizările făcute de președintele Comisiei parlamentare protecție socială: „Până la urmă o să rămânem la opțiunea de 1 aprilie”
Pensiile pentru cetățenii R. Moldova vor fi indexate la 1 aprilie, așa cum prevede noua lege a Pensiilor. Precizarea vine de la președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Dan Perciun, care, solicitat de ZdG, ne-a comunicat că pensiile vor fi indexate totuși la 1 aprilie curent în sumă fixă și nu la 1 martie, așa cum au declarat anterior unii deputați PAS că ar urma să se întâmple.
Potrivit lui Perciun, pensiile nu vor fi indexate înainte de 1 aprilie din cauza „constrângerilor bugetare și situației incerte care este în regiune”.
Deputatul susține că în cadrul comisiei parlamentare au existat mai multe discuții cu privire la indexarea pensiilor înainte de 1 aprilie, însă, ținând cont de creșterea prețului la gazele naturale, evoluția cheltuielilor, pensiile vor fi indexate conform legii.
„Până la urmă totuși o să rămânem la opțiunea de 1 aprilie, ținând cont de constrângerile bugetare care sunt la moment și situația incertă în regiune. O să avem o abordare mai precaută, în linia obișnuită cum a fost și până acum, indexarea urmând să aibă loc 1 aprilie după formula nouă adoptată recent. Cu indexarea la 1 martie au existat mai multe discuții, o parte pe care le-am anunțat și anterior vorbeam de indemnizațiile de îngrijire a copilului. Totuși, ținând cont de creșterea prețului la gaze, contextul regional și alte dimensiuni de cheltuieli, evoluția veniturilor, s-a optat pentru a rămâne pe ceea ce este la moment în lege”, a declarat Dan Perciun.
Potrivit legii cu privire la pensii, pensiile se vor indexa o dată pe an, la 1 aprilie, în sumă fixă. La 1 aprilie, creșterea pensiilor va rezulta din indexarea cuantumului pensiei medii cu 50% din creșterea economică reală a anului precedent. Suma fixă se stabilește de către Guvern.
La 17 februarie curent, deputatul PAS Lilian Carp a anunțat că pensiile ar putea fi indexate la 1 martie. Detalii aici
Anterior, deputatul PAS Dan Perciun a declarat că, în baza noii formule de indexare a pensiilor, unele tipuri de pensii ar urma să fie indexate cu aproximativ 20%. Atunci, Perciun menționa că odată cu indexarea pensiilor vor fi majorate și alocațiile. Detalii aici
La 1 aprilie 2022 pensiile pentru cetățenii R. Moldova urmează să fie indexate pentru prima dată după noua formulă aprobată odată cu modificările operate la 6 decembrie 2021.