Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Ministrul Energiei: „Înțeleg că este…

Ministrul Energiei: „Înțeleg că este sensibilă însăși vizita în Federația Rusă, care este țară agresor în cazul Ucrainei, dar acestea sunt opțiunile”

Sursa foto: Victor Parlicov/ Facebook

Ministrul Energiei Victor Parlicov susține că va merge la Sankt Petersburg luni, 25 noiembrie, pentru a afla de la reprezentanții Gazprom dacă „ei vor executa contractul în orice condiții, chiar dacă nu va fi tranzit prin Ucraina, sau nu”. Acesta a declarat că scenariul în care regiunea transnistreană nu va mai primi gaze naturale gratis de la Gazprom va fi „un scenariu foarte dificil, pentru regiunea transnistreană în general trist”. Responsabilul a afirmat că subiectul datoriilor pe care Gazprom le impută malului drept al R. Moldova a fost indicat în invitația la discuții.

Acesta a spus că „înțelege că este sensibilă însăși vizita în Federația Rusă, care este țară agresor în cazul Ucrainei, dar acestea sunt opțiunile”. „Ori mergi și discuți, ori nu mergi și discuți. Dacă nu discuți ratezi o posibilitate de a avea un dialog și a rezolva problema”, a menționat acesta.

„Unul dintre motivele principale este păstrarea securității regionale, prin asigurarea că regiunea transnistreană va avea gaze după 1 ianuarie. Toată lumea cunoaște că regiunea transnistreană este dependentă total de aceste gaze. Dacă nu există furnizare de gaze, de facto gratuit din partea Gazprom, regiunea nu este funcțională. Noi avem un context, și cetățenii noștri sunt acolo. Prăbușirea social-economică a regiunii, în situația în care acolo este și armament și armată rusească, creează riscuri de securitate mult mai mari la nivel regional. Noi suntem interesați de menținerea furnizării de gaze în regiunea transnistreană, cel puțin în această perioadă, ca să ținem spiritele calme. Și aceasta nu este doar poziția mea. Eu vă asigur că exact de același lucru se conduc și cei din Bruxelles și cei din Washington. Nimeni nu vrea acum destabilizarea regiunii transnistrene. Acum nouă poate să ne placă asta sau să nu ne placă, dar furnizarea de gaze în regiunea transnistreană vine din partea Gazprom. Depinde de cum se vor comporta ei în funcție de va fi sau nu tranzit.

Pentru noi este important să înțelegem dacă ei vor executa contractul în orice condiții, chiar dacă nu va fi tranzit prin Ucraina, sau nu? Pentru că dacă vor executa, este o istorie, dacă nu-l execută, atunci e cu totul altă istorie. Pentru mine este important să obținem o claritate la această întrebare suficient de devreme pentru a ne pregăti de scenariul în care nu există continuarea livrării”, a declarat Victor Parlicov.

Oficialul a declarat că atacurile Federației Ruse asupra Ucrainei din ultimele zile au afectat și activitatea uzinei metalurgice din Rîbnița. „Lucrează la turații minime și nu poate lucra”, a spus ministrul Energiei.

„Liniile de tensiune înaltă între Podolisk și Rîbnița nu sunt funcționale și uzina metalurgică se ține pe o linie internă de tensiune mai joasă care permite doar menținerea funcționalității”, a declarat Parlicov.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, directorul interimar Moldovagaz, Vadim Ceban, dar și noul director desemnat al Moldovagaz, Dorin Junchietu, merg săptămâna viitoare la Sankt Petersburg pentru a se întâlni cu reprezentanții Gazprom. Aceștia merg în Federația Rusă pentru a se asigura „că vor fi livrări de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului, astfel încât să fie asigurați cu gaze cetățenii de acolo, dar și pentru producerea energiei pe malul drept”. Informația a fost confirmată de către premierul Dorin Recean, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la„Cutia Neagră” de la TV8.

La 1 ianuarie 2025, un contract care reglementează tranzitul gazului rusesc prin Ucraina se va încheia. Astfel, țările care folosesc ruta de tranzit ucraineană vor fi nevoite să găsească alternative.

Kievul declarat, în repetate rânduri, că nu intenționează să prelungească contractul privind tranzitul gazului rusesc către Europa prin Ucraina, motivul fiind invazia Rusiei pe scară largă asupra Ucrainei, care a început în februarie 2022. Cu toate acestea, autoritățile ucrainene au menționat anterior că tranzitul de gaz rusesc către UE poate fi păstrat dacă un consorțiu sau una dintre țările-membre ale Uniunii Europene va „acționa ca agent de tranzit pentru propriile sale gaze” din Federația Rusă.

În octombrie 2021, Gazprom și Moldovagaz au semnat un contract, cu o durată de cinci ani, pentru furnizarea a 3,3 miliarde de metri cubi de gaze anual. Aceste volume urmau a fi distribuite pentru consumul malului drept și cel stâng al Nistrului, însă, la sfârșitul anului 2022, concernul rusesc a redus la jumătate cantitatea de gaze naturale furnizată Republicii Moldova. În prezent, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi gaz tranzitează zilnic Ucraina din Federația Rusă, fiind livrat în regiunea transnistreană. Cantitatea necesară de gaze naturale pentru consumul malului drept al Nistrului este procurată de pe piața europeană.

Cauți un laptop ușor, puternic și cu funcții AI? Atunci Lenovo ThinkPad T14s Gen 6 este pentru tine. Vezi ce funcții are (P.)