Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Liste cu adrese prezentate ca…

Liste cu adrese prezentate ca fiind cu risc de deconectare de la energia electrică. Precizările celui mai mare operator al sistemului de distribuție

Imagine simbol

Premier Energy Distribution a publicat o listă cu consumatorii care ar putea fi deconectați de la energia electrică în cazul în care se va înregistra un deficit de putere în sistem, după 1 ianuarie, când Gazprom nu va mai livra cantitatea necesară de gaze naturale regiunii transnistrene. Contactat de ZdG, Premier Energy Distribution, care este cel mai mare operator privat al sistemului de distribuție a energiei electrice din R. Moldova, a explicat că includerea în acea listă nu înseamnă automat că toți consumatorii ar urma să fie deconectați în același timp.

Lista localităților incluse în graficul deconectărilor manuale a instalațiilor de utilizare ale unor categorii de consumatori finali de energie electrică” are peste 100 de pagini și include numele localităților și a străzilor.

Lista Localitatilor Incluse… by Ziarul de Gardă

Întreprinderea care deservește o arie de circa 70% din teritoriul țări a publicat și „lista consumatorilor de importanță vitală” care vizează instituțiile publice și companiile care nu vor fi deconectate de la energia electrică în cazul unui deficit.

Cele doua liste au fost făcute publice joi, 26 decembrie.

Lista Consumatorilor Import… by Ziarul de Gardă

Contactat de ZdG, purtătorul de cuvânt al Premier Energy Distribution, Vasile Gribincea, a explicat că „dacă se va ajunge la necesitatea operării deconectărilor planificate din cauza lipsei de energie în sistem, consumatorii vor fi notificați cu trei zile înainte”.

Lista include toate adresele care ar putea fi deconectate, doar că aceste deconectări în caz de necesitate vor fi operate succesiv, nu va fi deconectată toată lista concomitent. Unii consumatori într-o zi, alții în altă zi, adică succesiv”, a comunicat Vasile Gribincea.

Ulterior, compania a publicat un comunicat de presă „în contextul apariției în mediul public a unor materiale ce conțin informații neconfirmate cu privire la așa-numitele grafice de deconectări a energiei electrice în condițiile stării de urgență”.

„Premier Energy Distribution precizează că, pentru moment, nu există grafice privind ziua și intervalele de timp ale deconectărilor planificate în cazul deficitului de putere în sistemul electroenergetic.

Exemplele de grafice publicate pe unele portaluri de știri, de fapt, sunt extrase din Anexa nr. 1 la Planul de acțiuni pentru situații excepționale în sectorul electroenergetic aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 820.

Atâta timp cât încă nu se cunoaște care va fi deficitul de putere, nu există premise pentru a întocmi asemenea grafice”, se arată în comunicatul de presă.

Premier Energy a anunțat luni, 23 decembrie, că a pregătit un program de deconectări de energie electrică care va fi aplicat exclusiv în cazul în care se va înregistra un deficit de putere în sistem. Acesta va fi adaptat în funcție de magnitudinea și durata deficitului și aplicat într-un mod „nediscriminatoriu și proporțional față de consumatorii finali de energie electrică”, a menționat într-un comunicat compania. 

„Sectorul electroenergetic al Republicii Moldova se află în prezent într-o situație deosebit de complicată. (…) Ținând cont de probabilitatea sistării furnizării gazelor naturale în stânga Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025 și, în același timp, având în vedere incertitudinea contextului energetic actual și necesitatea de a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică, ÎCS Premier Energy Distribution SA informează consumatorii că a pregătit un program de deconectări planificate”, a anunțat Premier Energy.

Potrivit comunicatului, programul a fost elaborat prin excluderea categoriei de consumatori de importanță vitală. Conform Anexei nr.1, consumatorii de importanță vitală sunt:

  • spitalele republicane, regionale, raionale, municipale;
  • sediile autorităților publice centrale;
  • instituțiile pentru asigurarea apărării, securității și asigurării ordinii publice;
  • aeroportul, stațiile de alimentare cu energie a transportului electric urban, instalațiile electrice ale ÎS „Calea Ferată din Moldova”;
  • serviciul de stat de televiziune și radiodifuziune. 

În comunicat se menționează că în eventualitatea unei asemenea situații, operatorul de distribuție va oferi prin intermediul canalelor sale de comunicare și prin email consumatorilor vizați, informații detaliate privind programul de deconectări, „astfel încât consumatorii să fie informați corespunzător despre data, ora şi durata întreruperilor. În acest context, îndemnăm consumatorii să transmită datele de email, accesând pagina web a operatorului de distribuție”.

Totodată, compania atrage atenția asupra existenței riscurilor de întreruperi necontrolate în livrarea cu energie electrică din cauza deficitului de putere din sistemul electroenergetic a blocului comun Ucraina- R. Moldova.

Pentru ca R. Moldova să aibă acoperire comercială a energiei electrice consumate, ca să nu se înregistreze deficit de energie electrică, ca să nu fie consumată energie electrică de avarie, ca să nu fie deconectări și pentru ca să fie redus costul energiei electrice – cetățenii sunt îndemnați că facă următoarele:

  • să reducem consumul de energie electrică în orele de vârf – dimineața 7-11 și seara 18-23;
  • să transferăm o parte din consumul de electricitate în orele de noapte;
  • să nu pornim toate echipamentele electrice concomitent;
  • să deconectăm lumina în încăperile în care nu se află nimeni;
  • să scoatem din priză echipamentele care nu le utilizăm;
  • să planificăm activitatea pe schimburi acolo unde este posibil;
  • să reducem cu 1 grad Celsius temperatura aparatului de aer condiționat;
  • să folosim scările în locul liftului.

Aceste măsuri au fost luate după ce R. Moldova a intrat pe 16 decembrie, în stare de urgență pentru 60 de zile. Potrivit Guvernului, starea de urgență este dictată de eventuala criză umanitară în regiunea transnistreană și riscuri pentru stabilitatea sectorului energetic în întreaga țară, generate de sistarea livrării gazelor naturale către Tiraspol de către Gazprom.

Cum planifică R. Moldova să acopere consumul de energie electrică, începând cu 1 ianuarie 2025, în cazul în care MGRES va opri livrările. Ce pot face consumatorii pentru a evita deconectările