Lista persoanelor fizice care înregistrează sume plătite în plus pasibile anulării, publicată de Serviciul Fiscal
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță luni, 8 decembrie, că a identificat, potrivit datelor din Sistemul informațional al autorității, sume plătite în plus cu termen de prescripție expirat (6 ani), pasibile anulării în conformitate cu prevederile Codul fiscal. În acest sens, autoritatea a publicat listele persoanelor fizice vizate, pentru fiecare unitate teritorial administrativă separat.
În cazul expirării termenului de prescripție, Serviciul Fiscal de Stat poate repune în termen și accepta cererea de compensare și/sau de restituire a sumelor plătite în plus sau a sumelor care, conform legislației fiscale, urmează a fi restituite, dacă contribuabilul prezintă dovezi privind imposibilitatea respectării termenului de prescripție.
„Astfel, în cazul în care ați fost în imposibilitate de a respecta termenul de prescripție pentru compensarea și/sau restituirea sumelor plătite în plus, solicităm respectuos prezentarea dovezilor corespunzătoare la adresa electronică indicată în lista aferentă fiecărui raion. Pentru informații sau clarificări suplimentare, rugăm să ne contactați la numărul de telefon indicat în aceeași listă.
Dacă probele menționate nu vor fi prezentate în termen de 30 zile de la data publicării acestei notificări sau dacă argumentele de repunere în termen nu vor fi întemeiate, Serviciul Fiscal de Stat va anula sumele plătite în plus pentru care a expirat termenul de prescripție, conform prevederilor legale”, se arată în comunicatul de presă emis de SFS.