Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Liberalizarea pieței de gaze naturale:…

Liberalizarea pieței de gaze naturale: Peste 80 de întreprinderi mari din R. Moldova procură de pe piața liberă. Cota livrărilor Moldovagaz a scăzut sub 90%

Sursa: ZdG

87 de întreprinderi mari din R. Moldova achiziționează gaze naturale exclusiv de pe piața liberă, la prețuri negociate, potrivit datelor prezentate de Ministerul Energie. Aceasta reprezintă o creștere semnificativă față de anul 2023, când doar 27 de întreprinderi se aflau pe piața liberă. În doar un an, 60 de întreprinderi au luat decizia de a trece pe piața liberă a gazelor, „consolidând astfel dezvoltarea pieței de gaze naturale din țară”. Cota livrărilor de gaze naturale a Moldovagaz a scăzut sub 90%.

Începând cu 1 ianuarie 2025, întreprinderile mari pot încheia noi contracte pe piața liberă, prin negociere directă cu furnizorii de gaze naturale sau prin intermediul platformelor de tranzacționare.

Conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Energiei, până la finalul anului 2024, întreprinderile mari aveau dreptul de a încheia contracte de furnizare de gaze naturale la tarife reglementate cu furnizorii universali, iar „siguranța acestor condiții contractuale, urmare a unei istorii de activitate monopolizata a pieței, tergiversa deschiderea unei piețe libere, competitive și transparente”. 

„În anul 2023, țara noastră a consumat gazele naturale achiziționate pe piețele europene, astfel economisind circa 60 de milioane de dolari, decât în cazul achiziționării gazelor naturale de la SAP „Gazprom”, conform contractului existent”, notează instituția.

În cazul întreprinderilor mijlocii, până la finele anului 2026, acestea au dreptul să solicite semnarea contractelor de furnizare a gazelor naturale, în condiții reglementate, cu furnizorii care asigură livrarea gazelor naturale unor anumite categorii de consumatori finali în contextul obligației de serviciu public.

Aceste schimbări fac parte dintr-un proces amplu de liberalizare a pieței gazelor naturale, care are ca scop alinierea legislației energetice a Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene. Prin aceste măsuri, autoritățile își propun să sprijine dezvoltarea și lichiditatea pieței de gaze naturale, să consolideze sectorul energetic al țării și să asigure prețuri eficiente și competitive pentru resursele energetice.

În contextul liberalizării pieței, operatorul Platformei de Tranzacționare a Gazelor Naturale este compania BRM EST, o filială a Bursei Române de Mărfuri. Aceasta oferă posibilitatea achiziționării gazelor naturale prin intermediul Ringului Gazelor Naturale, în cadrul Pieței Contractelor Bilaterale (OTC).

Întreprinderea SA „Moldovagaz”, responsabilă pentru furnizarea gazelor naturale către consumatorii casnici, a început achiziționarea gazelor naturale de pe piața bursieră în luna mai 2024. Cota livrărilor de gaze naturale a „Moldovagaz” a scăzut sub 90%, iar acest proces continuă să contribuie la diversificarea surselor de aprovizionare și la creșterea eficienței pieței gazelor naturale din Republica Moldova.

„Important este și faptul că consumatorii casnici și instituțiile publice au dreptul discreționar de a alege între piața liberă și piața reglementată, statul asigurând existența furnizorilor serviciului universal și de ultimă opțiune, pentru securizarea livrărilor de gaze consumatorilor casnici și întreprinderilor mici”, mai notează autoritățile.