Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Intrarea în vigoare a legii…

Intrarea în vigoare a legii care restricționează plățile în numerar pentru imobile, amânată cu 3 luni. Termen extins pentru înregistrarea beneficiarilor efectivi

Imagine simbol. Sursa: independent.ie

A fost amânată intrarea în vigoare a legii care limitează valoarea tranzacțiilor în numerar între două persoane fizice la 100 de salarii medii pe economie (aproximativ 1,6 milioane de lei sau 80 de mii de euro în 2025) pentru tranzacțiile de imobile și la 50 de salarii medii pe economie pentru tranzacțiile de automobile. Orice tranzacție care depășește aceste valori va trebui realizată prin transfer bancar. Un proiect de lege în acest sens a fost votat joi, 26 decembrie, în lectură finală de 57 de deputați.

Totodată, deputații Dorian Istratii și Petru Burduja au propus extinderea termenului pentru înregistrarea beneficiarilor efectivi cu 12 luni. Astfel, „agenții economici vor avea timp suficient pentru conformare, iar presiunea asupra Agenției Servicii Publice se va reduce”, conform unui comunicat de presă al Parlamentului. În rezultat, va fi evitată aplicarea unor sancțiuni pentru agenții economici din motive care „nu depind de ei”.

Potrivit președintelui Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, care a înregistrat amendamentul privind tranzacțiile în numerar, legea ar urma să intre în vigoare nu la 1 ianuarie, așa cum era prevăzut, ci la 1 aprilie 2025.

Autoritățile spun că au nevoie de mai mult timp pentru a îmbunătăți procedurile de transfer electronic/bancar în cazul contractelor de achiziționare a imobilelor între persoane fizice.

„În această toamnă, am creat un grup de lucru pe lângă Comisia Economie, Buget și Finanțe pentru a optimiza procesul de transfer electronic în cazul imobilelor. Am înregistrat progrese importante în ceea ce privește simplificarea procedurii de prezentare a documentelor justificative necesare depunerii de numerar la instituțiile financiare. Totuși, mai avem nevoie de timp pentru a rezolva problema diferenței de curs valutar în cazurile în care părțile implicate în tranzacție dispun de euro și nu de lei. Vom prezenta soluțiile odată ce acestea vor fi finalizate.

Reamintesc că această lege a fost aprobată deoarece reducerea numerarului în economie înseamnă costuri mai mici (vedeți exemplul MIA Plăți Instant), mai multă transparență și un risc redus de fraudă sau spălare de bani.

Există un motiv pentru care, în țările UE și în alte state dezvoltate, transferurile de sume mari se efectuează fără numerar, prin transfer bancar sau alte mijloace electronice. Este mai simplu, mai ieftin și mai sigur. De altfel, UE a stabilit recent o limită de 10 000 de euro pentru tranzacțiile în numerar, similar cu cea din România. Ucraina, de asemenea, a introdus de mai mult timp o limită pentru tranzacțiile în numerar de 24 000 de lei”, a comunicat Radu Marian.

Parlamentul a adoptat joi mai multe modificări la cadrul normativ ce vizează politica fiscală și vamală. Proiectul de lege a fost elaborat de Radu Marian, în baza adresărilor parvenite de la Ministerul Finanțelor. Documentul are drept scop eficientizarea proceselor de administrare fiscală și vamală, care trebuie aprobate până la sfârșitul anului 2024.

Modificările la Codul fiscal vizează taxa de plasare a publicității și pentru dispozitivele publicitare. Ajustările au fost propuse în vederea racordării prevederilor Codului fiscal la Legea cu privire la publicitate. O altă prevedere presupune ca laboratorul vamal al Serviciului Vamal să aibă atribuții de efectuare a expertizei judiciare.

Documentul mai conține modificări la Codul vamal. Una dintre ele presupune ca Serviciul Vamal să asigure transmiterea bunurilor sechestrate, confiscate sau abandonate Serviciului Fiscal de Stat pentru comercializare. La fel, va fi extins termenul de desfășurare a operațiunilor vamale în baza garanțiilor luate în lucru de către Serviciul Vamal până la 1 ianuarie 2024. Acest lucru va permite operatorilor economici și brokerilor vamali să utilizeze garanțiile bancare în calitate de instrument de garantare a datoriei vamale, în cazul în care acestea au termen de valabilitate în vigoare și nu expiră până la data de 30 iunie 2025.

Pentru lectura a doua, președintele Comisiei economie, buget și finanțe a propus completarea Codului vamal cu o prevedere care stipulează că atât mărfurile din contul granturilor, cât și din contul împrumuturilor, să fie abolite de garanție în regim vamal de admitere temporară destinate proiectelor de asistență investițională.

Mai sunt prevăzute modificări și la Legea privind efectuarea decontărilor în numerar, astfel încât asociațiile de economii și împrumut să accepte depuneri de economii în numerar, similar băncilor.