FOTO „Moldova – agresoare”. Protest împotriva taxelor vamale pentru agenții economici din partea stângă a Nistrului
Mai mulți muncitori de la întreprinderile din regiunea transnistreană au fost aduși organizat la un post ilegal de control pentru a protesta împotriva introducerii taxelor vamale de către autoritățile constituționale, relatează Zona de Securitate.
Oamenii țin pancarte identice pe care sunt scrise sintagme: „Moldova – agresoare”, „Moldova ne-a oprit întreprinderile” sau „Furtul nu este calea spre UE”.
În fața acestora a vorbit președintele Uniunii moldovenilor din regiune – Serghei Sandu – reprezentant al pretinsei societăți civile din regiune, „scos la rampă când este nevoie de a protesta sau vocifera poziția regimului”, conform sursei citate. Serghei Sandu mai este și redactorul ziarul finanțat de regim în limba moldovenească „Adevarul Nistrean”.
Mulți din manifestați poarta măști și se acoperă cu pancarte pentru că nu vor să fie văzuți că au ieșit la miting.
Autoritățile neconstituționale de la Tiraspol au anunțat anterior că planifică să introducă mai multe taxe și să revizuiască o serie de reglementări ce vizează agenții economici moldoveni, proprietarii de terenuri din raionul Dubăsari și automobilele cu plăcuțe naționale în regiune. Măsurile sunt un răspuns la introducerea taxelor vamale pentru regiunea transnistreană de către Guvernul de la Chișinău, începând cu 1 ianuarie, și au menirea de a suplini bugetul transnistrean, care ar urma să aibă pierderi odată cu introducerea prevederilor noului Cod Vamal al Republicii Moldova și asupra regiunii
Potrivit noului cod vamal al R. Moldova, toți agenții economici, inclusiv cei din regiunea transnistreană, vor achita taxa vamală pe principii generale, ținând cont de preferințele acordate în conformitate cu Tratatele și Acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte.