FOTO Leul moldovenesc s-a depreciat în raport cu euro: două zile consecutiv, euro trece de 20 de lei. Explicația unui expert economic
Moneda națională s-a depreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a R. Moldova (BNM) la 20,0253 lei, în creştere cu 0,1027 bani faţă de cotaţia de duminică, de 19,9226 de lei. A doua zi consecutiv, euro trece de 20 de lei, BNM stabilind pentru miercuri, 13 octombrie, un curs de 20,0420 de lei pentru un euro.
Este pentru prima dată în ultimele luni când moneda euro trece peste 20 de lei.
Pentru luni, 12 octombrie BNM a cotat euro la 20,0253 lei, iar pentru miecuri, 13 octombrie – la 20,0420 lei, cu 0,0167 bani mai mult.
Cursul BNM, 12 octombrie:
Cursul BNM, 13 octombrie:
Expert economic: „Sunt doi factori”
Expertul economic al IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, susține că există doi factori care au dus la aprecierea monedei euro în raport cu leul moldovenesc.
„1. Deprecierea Dolarului american pe piețele internaționale. Astăzi Dolarul american s-a depreciat destul de puternic față de majoritatea valutelor internaționale. Din coșul IVM-10 Dolarul american s-a depreciat față de 8 valute din 10. Doar două valute s-au depreciat azi mai puternic decât dolarul Lira Turcească și Leul Moldovenesc. Însă spre deosebire de Lira Turcească, Leul Moldovenesc continuă să fie mai puternic decât Dolarul comparativ cu începutul acestui an.
2. BNM nu intervine, deoarece Leul Moldovenesc continuă să fie mai puternic față de coșul valutar IVM-10. Un leu puternic are un impact extrem de negativ asupra exportatorilor. Leul cel mai mult s-a apreciat față de valutele regionale. La începutul anului, un exportator de producție agricolă în Rusia primea la fiecare 1.000 de ruble 278 de lei, iar în prezent primește 220 lei. Deci ei suferă pierderi de 58 lei la fiecare mie de ruble marfă vândută.
Față de începutul anului Leul moldovenesc astăzi este mai puternic față de 7 valute din coșul valutar IVM-10”, menționează expertul economic.
La casele de schimb valutar, valoarea monedei euro poate varia.