Energocom: „Necesarul de consum de energie electrică va fi acoperit integral pe 10 ianuarie”
Compania de stat Energocom a anunțat că a rezervat capacitatea comercială la hotarul cu România pentru a acoperi 100% din necesarul de consum de energie electrică pentru vineri, 10 ianuarie.
Pentru data de 10 ianuarie, Energocom preconizează un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru mai mare cu 2% decât în ziua precedentă, 9 ianuarie, dar o cantitate mai mică decât vineri, 3 ianuarie.
Astfel, pe lângă electricitatea generată de centralele de termoficare locală și instalațiile de energie regenerabilă, restul cererii va fi acoperit din import, în baza contractelor bilaterale sau de pe bursă.
Mai devreme, SA Energocom a anunțat că a semnat un contract de achiziție a energiei electrice pentru o cantitate de 30 MW bandă (24 de ore din 24) cu OMV Petrom România, valabil în perioada 10 – 31 ianuarie.
Volumul de energie electrică necesar pentru 8 și 9 ianuarie a fost asigurat integral pentru malul drept, fără a fi necesară activarea contractelor de avarie, a anunțat Celula de criză de la Guvern joi, 9 ianuarie. Datele raportate arată că, în zilele nelucrătoare de 7 și 8 ianuarie, consumul de energie electrică s-a redus cu circa 20% față de zilele precedente.
Pentru 8 ianuarie, consumul de energie electrică pentru malul drept a fost acoperit integral în baza contractelor comerciale, din următoarele surse:
- Import al energiei electrice (RO) – 46,42 %
- SA „Termoelectrica” – 33,16 %
- Energie regenerabilă – 15,03 %
- SA „CET-Nord” – 4,83 %
- Întreprinderea de Stat „NHE Costești”– 0,56%
Totodată, în această perioadă, nu au fost înregistrate deconectări avariate ale rețelelor electrice, unităților de generare și/sau locurilor de consum. Pentru a asigura stabilitatea sistemului electroenergetic și alimentarea continuă cu energie electrică, locuitorii sunt îndemnați să „consume rațional energia electrică”, mai ales în orele de vârf.
Pe malul stâng, volumul de energie produs de MGRES/Centrala de la Cuciurgan și hidrocentrala de la Dubăsari nu este suficient, fiind înregistrat un deficit acut. Începând cu data de 7 ianuarie 2025, în regiunea transnistreană au loc întreruperi programate de energie electrică cu durata de 8 ore, pe întreg teritoriul regiunii. Pentru joi, 9 ianuarie, sunt anunțate deconectări în intervalele 08:00 – 12:00 și 16:00 – 20:00 pentru o parte din locuitori și între orele 12:00 – 16:00 și 20:00 – 00:00 pentru o altă parte.
De deconectări sunt vizate și satele Copanca și Varnița, controlate de autoritățile constituționale. Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, aceste sate urmează să fie racordate la rețelele electrice de distribuție ale ÎCS „Premier Energy Distribution” SA. De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a livrat generatoare electrice pentru a asigura funcționarea mai multor obiective sociale din Varnița și Cocieri.
În sectorul gazelor naturale și în cel al energiei termice unitățile de producție de pe malul drept funcționează în regim normal, conform programului, iar avarii sau incidente nu au avut loc.