Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Energocom anunță cantitatea de gaze…

Energocom anunță cantitatea de gaze naturale, din asistența UE, livrată regiunii transnistrene în primele trei zile

Sursa: SA Energocom/Facebook

Compania de stat SA Energocom a anunțat luni, 3 februarie, că a livrat o cantitate totală de aproape 6 milioane de metri cubi de gaze naturale regiunii transnistrene a R. Moldova, în primele trei zile de la intrarea în vigoare a deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) în acest sens.

Astfel, începând cu 1 februarie, SA Energocom a livrat în rețeaua națională de gaze, conform solicitărilor Tiraspoltransgaz și respectând dispoziția CSE, următoarele cantități:

  • pe 1 februarie – 450 mii metri cubi
  • pe 2 februarie – 2,7 milioane metri cubi
  • pe 3 februarie – 2,575 milioane metri cubi

Gazele destinate regiunii transnistrene au fost achiziționate de la bursele din România și Bulgaria, fiind transportate pe coridorul transbalcanic și pe gazoductul Iași-Ungheni.

Uniunea Europeană a alocat un ajutor nerambursabil de urgență R. Moldova de 30 de milioane de euro, dintre care 20 de milioane vor fi folosite ca ajutor umanitar în cazul regiunii transnistrene și destinat pentru consumatori casnici, școli, obiective sociale.

De celelalte 10 milioane de euro Energocom cumpără zilnic energie electrică de la BRM și OPCOM pentru consumul malului drept.

Ministerul Energiei a transmis anterior că Tiraspoltransgaz s-a angajat să prezinte în fiecare zi graficul de consum pentru ziua următoare, care va fi aprobat de reprezentanții Energocom în limita de până la 3 milioane de m3 de gaze naturale pe zi. Tiraspolul a solicitat 3.2 mln m3/zi, volum care nu ar fi putut fi justificat prin datele prezentate, conform Ministerului.

„S-a luat decizia ca în primele zile, pentru pregătirea sistemelor de încălzire centralizate din regiune, vor fi livrate volumele maxime posibile, dar nu mai mult de 3 mln m3/zi. De exemplu, pentru mâine, 2 februarie, Tiraspoltransgaz a solicitat 2,7 milioane de m3, cerere care a fost acceptată. După ce sistemele de încălzire centralizată vor fi repuse în funcțiune și necesitățile pentru repornirea sistemului energetic vor fi satisfăcute, volumul de gaze livrat va fi redus, în funcție de parametrii meteo și estimările zilnice de consum pentru consumatorii protejați, prezentate zilnic de Tiraspoltransgaz”, a explicat Ministerul Energiei.