Douăsprezece instituții publice din Zona de Securitate, printre care patru școli și o instituție medicală, deconectate de către Tiraspoltransgaz de la rețeaua de gaze naturale
Mai multe instituții publice din localitățile amplasate în Zona de Securitate, controlate de autoritățile constituționale (raionul Dubăsari, municipiul Bender și din proximitatea acestuia), inclusiv 4 instituții de învățământ, o instituție medicală și 2 instituții culturale, au fost deconectate de la rețeaua de gaze naturale. Biroul politici de reintegrare a anunțat că compania „Tiraspoltransgaz” a deconectat sâmbătă, 28 decembrie, 12 instituții publice.
În plus, conform unui comunicat al Biroului, agentul termic a fost sistat pentru mai multe sedii publice din orașul Bender, inclusiv pentru subdiviziunile teritoriale de poliție și de procuratură ale R. Moldova.
„Guvernul monitorizează situația din regiune”, a notat sursa citată.
Anunțul despre deconectări vine la scurt timp după ce Gazprom a comunicat oficial că din 1 ianuarie 2025 va sista livrarea de gaze către stânga Nistrului.
Platforma Zona de Securitate a scris anterior că deconectarea de la gaze naturale în regiunea transnistreană a început sâmbătă cu persoanele juridice și întreprinzătorii individuali, potrivit unui anunț al Tiraspoltransgaz.
În comunicatul transmis de Gazprom se invocă faptul că Moldovagaz „nu își îndeplinește în mod regulat obligațiile de plată în temeiul contractului existent, ceea ce reprezintă o încălcare semnificativă a termenilor acestuia”.
„Din cauza refuzului părții moldovenești de a achita datoriile pentru livrările de gaze, Gazprom a trimis astăzi o notificare către Moldovagaz. În notificare se menționează că Moldovagaz nu își îndeplinește în mod regulat obligațiile de plată în temeiul contractului existent, ceea ce reprezintă o încălcare semnificativă a termenilor acestuia.
În acest sens, în baza dispozițiilor contractuale și a normelor aplicabile ale legislației ruse, Gazprom impune, începând cu ora 8:00 din 1 ianuarie 2025, o restricție a livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova de 0 metri cubi pe zi”, se arată în comuncat.
De asemena, Gazprom a menționat că „își rezervă toate drepturile, inclusiv dreptul de a rezilia unilateral contractul și dreptul de a pretinde de la Moldovagaz toate daunele și amenzile pentru neexecutarea și/sau executarea necorespunzătoare de către AO Moldovagaz a obligațiilor sale în temeiul contractului”.
„Rusia folosește energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană, pe care o controlează prin armata staționată ilegal, în ostatici”. Astfel a comentat prim-ministrului Dorin Recean decizia Gazprom de a nu mai livra gaze în regiunea transnistreană după 1 ianuarie 2025.