Sindicatele și Patronatul solicită Guvernului să pună în aplicare, de la 1 februarie, noul cuantum minim garantat al salariului în sectorul real. Demersul, expediat în adresa prim-ministrei
Reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și cei ai Confederației Naționale a Patronatului din Moldova (CNPM) susțin că sunt „îngrijorați privind nepromovarea în ședințele de Guvern a proiectului Hotărârii, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și supus procesului de avizare, care prevede stabilirea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real în mărime de 3500 de lei, începând cu 1 februarie”. Sindicatele și Patronatul au expediat un demers comun în adresa prim-ministrei Natalia Gavrilița.
Potrivit CNSM, propunerea de a stabili cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în mărime de 3500 de lei, începând cu 1 februarie, survine după ce, la 7 iulie 2021, CNSM și CNPM au semnat un Memorandum prin care au convenit asupra necesității asigurării unei creșteri continue a garanțiilor minime în domeniul salarizării, în acest sens înaintând o solicitare comună Guvernului R. Moldova în vederea stabilirii unui nou cuantum minim garantat al salariului în sectorul real.
„Ulterior, discuțiile privind majorarea cuantumului au fost inițiate pe platforma Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective cu participarea reprezentanților Confederației Naționale a Sindicatelor și Confederației Naționale a Patronatului, cuantumul respectiv fiind agreat de către părți în cadrul ședinței Comisiei din 22 decembrie 2021”, menționează CNSM.
Potrivit proiectului elaborat de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, această majorare, în mărime de 3500 de lei, începând cu 1 februarie, este argumentată de necesitatea asigurării unei creșteri continue a garanțiilor minime în domeniul salarizării pentru a menține puterea de cumpărare a salariaților și a asigura un mediu concurențial echitabil la nivel regional și internațional, în ce privește utilizarea forței de muncă.
Demersul formulat de către Sindicate și Patronat: