Parlamentul a votat, în a doua lectură, creșterea claselor de salarizare pentru mai multe categorii de angajați
Parlamentul a votat, în cadrul ședinței din 30 septembrie, în cea de-a doua lectură, creșterea claselor de salarizare pentru asistenții sociali comunitari și asistenții parentali profesioniști cu studii profesional tehnice. Salariile majorate vor fi calculate pentru luna septembrie și achitate începând cu luna octombrie a anului curent. Legea a fost adoptată cu votul a 52 de deputați.
Astfel, majorarea se face pentru următoarele categorii de angajați:
– asistenții sociali cu studii tehnice vor primi cu 900 lei/lună în plus, pe lângă 5.5% creștere salarială
– asistenții parentali profesioniști + 700 lei și 5.5% creștere salarială
– cadre didactice de sprijin, ex. psihologi, logopezi +550 lei în plus
– pentru angajații implicați nemijlocit în implementarea criteriilor de aderare la UE, se instituie un supliment lunar de 75% din salariu.
De asemenea, potrivit Legislativului, se majorează clasele de salarizare pentru cadrul didactic de sprijin, personalul medical din cadrul instituțiilor penitenciare, unele categorii de personal de specialitate din domeniul expertizei judiciare, formării judiciare, asistenței juridice garantate de stat ș.a.
„Modificările intervin ca urmare a carențelor cu privire la sistemul de salarizare din sectorul bugetar ce țin de salariile mici ale unor categorii de angajați, poziționarea necorespunzătoare în ierarhia posturilor, nivelul diferențiat de salarizare a unor titluri de funcții care îndeplinesc același tip de sarcini”, se menționează într-un comunicat al Parlamentului.
Potrivit președintelui Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, de la 1 ianuarie 2023 suplimentar vor fi revăzute clasele de salarizare și pentru alte categorii de angajați.