CSE a aprobat noi decizii privind asigurarea securității energetice a statului. Termenul de valabilitate a autorizației de mediu pentru Uzina Metalurgică din Râbnița, prelungit
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) s-a reunit luni, 27 februarie, într-o nouă ședință, la care au fost adoptate mai multe decizii.
Membrii CSE au dispus să fie prelungit, până la 31 martie 2023, termenul de valabilitate a autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe, eliberată pentru „Uzina Metalurgică Moldovenească” din Râbnița.
Totodată, compania a fost obligată să prezinte raportul pentru anul 2022 și să achite, până la 25 aprilie, plățile pentru poluarea mediului, precum și să raporteze cantitatea deșeurilor emise, conform legislației naționale a R. Moldova.
O altă prevedere a Dispoziției vizează prelungirea, până la 30 de zile, a termenului de sistare a executării activităților și tranzacțiilor cu bunuri, inclusiv mijloace financiare, a persoanelor fizice și juridice sancționate de Serviciul de Informație și Securitate. Deciziile respective vor fi emise de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, iar Serviciul Fiscal de Stat urmează să anuleze măsurile aplicate, în cazul excluderii persoanelor din lista celor sancționați.
Din Fondul de reducere a vulnerabilității energetice vor fi alocate în avans către societățile pe acțiuni „Termoelectrica” și „CET-Nord” 260 de milioane de lei pentru compensarea facturilor la energie termică în lunile februarie – martie ale acestui an.
Potrivit deciziei membrilor CSE, mijloacele financiare au fost distribuite în vederea asigurării necesarului de lichidități pentru achiziționarea păcurii de către „Termoelectrica” (200 de milioane) și pentru acoperirea decalajului de casă înregistrat de „CET-Nord” (60 de milioane) în perioada rece a anului, în baza prognozelor efectuate de operatori.
Dacă mărimea avansului va depăși suma compensațiilor acordate consumatorilor, companiile urmează să restituie soldul către Ministerul Muncii și Protecției Sociale. De asemenea, „reieșind din impedimentele logistice, furnizorii de păcură vor fi scutiți de plata penalităților prevăzute în contractele cu S.A. „Termoelectrica””.
Membrii Comisiei au dispus să fie scutită de TVA cu drept de deducere livrarea a 3000 de tone de coajă de floarea-soarelui granulată, pentru acoperirea deficitului de biocombustibil solid în perioada sezonului curent de încălzire în circa 85 instituții publice din țară.
„Această măsură a fost luată pentru a susține realizarea obiectivelor politicii naționale în domeniul eficienței energetice și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie”, se menționează în document.
Totodată, pe perioada stării de urgență, atât energia electrică importată, cât și cea exportată se va declara până la ultima dată a lunii imediat următoare celei din gestiune.
În plus, prin dispoziția CSE a fost introdusă o clarificare referitoare la repartizarea compensațiilor pentru consumatorii cu un singur contor per bloc. În cazul lor, va fi aplicat prețul stabilit pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată, în limita unui volum total lunar de 180 de m3 per apartament, pentru perioada noiembrie 2022 – martie 2023.
Din Fondul de intervenție a Guvernului vor fi alocate 16,2 milioane de lei Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pentru acoperirea cheltuielilor generate de tratarea cetățenilor străini, refugiați din Ucraina, care au beneficiat de tratament al infecției de COVID-19, precum și de intervenții medico-chirurgicale urgente.
De asemenea, s fost completată lista de documente necesare pentru dobândirea cetățeniei R. Moldova. Solicitanții cu vârsta de peste 14 ani vor trebui să prezinte datele biografice și certificatul de cazier judiciar, emis de autoritățile R. Moldova și ale statului al cărui cetățean este sau unde își are domiciliul. Cererile vor fi coordonate cu Serviciul de Informații și Securitate, care va veni cu un aviz către Agenția Servicii Publice. Termenul maxim de examinare a cererilor în acest sens este de 6 luni.
În contextul creșterii numărul cazurilor de infecție cu rabie printre animalele sălbatice, membrii CSE au modificat prevederile referitoare la limita spațiilor de vânat pentru vulpi și șacali: la 5 km de la frontiera de stat cu Ucraina, 300 de metri de la periferia localităților și în raza de 1 km de la unitățile militare, centrele de instruire ale Armatei Naționale și obiectivele strategice.
dispozitia_cse_nr._61_ by Ziarul de Gardă on Scribd
În final, membrii CSE au abrogat mai multe prevederi anterioare care nu mai sunt valabile sau care au fost transpuse în legislația națională, inclusiv prin adoptarea mecanismului de protecție temporară a refugiaților.