Cheltuieli mai mari, venituri mai mici. Legea bugetului de stat pentru anul 2020 a fost modificată
Deputații democrați și socialiști au aprobat proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat – 2020, în două lecturi. Grupul Pro Moldova a părăsit sala de plen sub formă de protest, iar parlamentarii Dan Perciun și Dumitru Alaiba și-au retras amendamentele, la fel sub formă de protest, după ce conducerea Legislativului nu a permis autorilor propunerilor la proiect să se expună.
Guvernul Chicu a motivat că factorii de bază care au determinat modificările operate la bugetul de stat țin de impactul pandemiei de COVID–19 asupra economiei naționale, precum și necesitățile sistemului de sănătate publică, măsurile urgente de susținere a sectorului real și a populației și, ca urmare, de ajustarea indicatorilor bugetari.
Veniturile bugetului de stat vor avea o diminuare cu 6,34 miliarde lei sau 14,3 la sută față de cele aprobate inițial și vor constitui 37,798 miliarde lei. Reducerea veniturilor este cauzată, în principal, de diminuarea impozitelor și taxelor, dar și a veniturilor din subvenții.
În același timp, se vor majora cheltuielile cu cca 2,2 miliarde de lei (1,6%), utilizându-se instrumentele politicii bugetar-fiscale, acestea vor constitui 53,773 miliarde lei.
Modificările operate la partea de venituri, cheltuieli și sursele de finanțare a bugetului de stat s-au soldat cu majorarea deficitului aprobat a bugetului de stat cu 8,559 miliarde lei, în sumă nominală constituind 15,975 miliarde lei sau 7,52% în PIB.
Pentru cheltuieli capitale, din bugetul de stat se vor direcționa 5,558 miliarde lei, cu 1,449 miliarde lei mai puțin față de aprobat inițial în buget. A fost păstrat Programul de reparație a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor în sumă de 1,375 miliarde lei.
Deputații din opoziție susțin că au propus un șir de amendamente la proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului de stat – 2020, însă toate au fost respinse.
,,Această epidemie testează Republica Moldova la toate încheieturile. Toate amendamentele pe care le-am prezentat, 17 la număr, nu au fost acceptate. Propunerile Guvernului nu au viziuni. Nu ne-ați convins că puteți gestiona bugetul public pe timp de criză”, a menționat deputatul Platformei DA, Igor Munteanu.
Fracțiunea PDM din Parlament a votat împreună cu cei din PSRM pentru modificarea Legii bugetului. Liderul democraților a sfecificat că împrumuturile din Federația Rusă, FMI și UE vor ,,reuși” să acopere dificitul bugetar.
,,Nimeni nu a fost pregătit să gestioneze o asemenea criză. Necesitatea revederii indicatorilor economici a fost impusă de pandemia cu care ne confruntăm și care a crescut deficitul bugetar până la 16 miliarde de lei. Acest deficit va fi acoperit, într-un exemplu de solidaritate, din surse de finanțare atât din est, cât și din vest”, a menționat democratul Pavel Filip.
Astfel, va fi modificată structura surselor de finanțare a deficitului, în special ținând cont de schimbările parvenite la intrările de noi împrumuturi externe.
Cele mai importante măsuri, care necesită cheltuieli esențiale din bugetul de stat, se referă la susținerea sectorului sănătății și de atenuare a efectelor pandemiei de COVID-19 asupra economiei și populației.
În acest scop, a fost propuse următoarele măsuri:
- finanțarea măsurilor de combatere a COVID-19, inclusiv achiziționarea echipamentelor de protecție, dotarea cu echipament și dispozitive medicale a spitalelor, reutilarea spațiilor medicale și alte cheltuieli critice;
- majorarea volumului fondului de șomaj de circa 6 ori și majorarea bugetului Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, majorarea cu 40% a alocațiilor pentru Ajutorul Social;
- acordarea subvențiilor agenților economici care în perioada de criză efectuează plățile salariale, instituirea Programului de subvenționare a dobânzilor la creditele contractate de agenții economici, instituirea Programului de rambursare a TVA, destinat perioadei ulterioare, suplinirea Fondului de intervenție a Guvernului pentru gestionarea situației epidemiologice, crearea unui fond centralizat, pentru a gestiona riscurile de insuficiență a alocațiilor pentru cheltuieli de personal și compensarea veniturilor ratate de către APL.
Documentul prevede proiecte investiționale și măsuri pentru stimularea mediului de afaceri, precum reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HoReCa, începând cu 1 mai 2020, îmbunătățirea infrastructurii drumurilor la nivel național și local, acordarea creditelor prin bănci comerciale la condiții preferențiale pentru întreprinderi micro, mici și mijlocii.
De asemenea, se propune majorarea Fondului de intervenție al Guvernului, pentru cheltuieli urgente în legătură cu COVID-19, inclusiv pentru necesitățile fondurilor de asigurări obligatorii de asistență medicală; crearea fondului de acoperire a necesitaților de salarizare; acoperirea parțială a veniturilor ratate ale bugetelor componente ale bugetului public național, etc.
Legea bugetului de stat, mo… by Alina Frunza on Scribd