Din 1 aprilie, producătorii din R. Moldova vor putea exporta fără taxe vamale în Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein

Din 1 aprilie 2025, producătorii din R. Moldova vor putea exporta în Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein fără taxe vamale sau cu taxe reduse considerabil, anunță Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED).
Acordul de Liber Schimb cu Asociația Europeană a Liberului Schimb, cunoscută ca și EFTA, intră oficial în vigoare, ceea ce înseamnă mai multe exporturi spre aceste țări și mai multe investiții din statele EFTA, se spune într-un comunicat al Ministerului.
„(…) Produsele noastre cuceresc an de an piața Uniunii Europene, iar acum e rândul piețelor EFTA. Sunt convins că și aici ne așteaptă succes, pentru că cea mai mare bogăție a Moldovei sunt oamenii săi: harnici, ambițioși și determinați să reușească”, a declarat Dumitru Alaiba, vicepremier și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Printre produsele din R. Moldova cu potențial de export în țările EFTA se numără:
- Vinul și băuturile spirtoase;
- Strugurii și fructele proaspete – mere, prune, cireșe;
- Mierea naturală;
- Uleiul de floarea-soarelui și semințele oleaginoase, (produse care au cunoscut o creștere a exporturilor către Elveția);
- Ambalajele;
- Îmbrăcămintea și încălțămintea, mai ales produsele textile cu valoare adăugată.
„În ultimii ani, piețele Elveției, Norvegiei, Islandei și Liechtensteinului au fost destinația pentru 31% din exporturile moldovenești de piese pentru încălzitoare și 30% din exporturile de panouri de comandă numerică.
Comerțul electronic în Moldova este în continuă dezvoltare, cu o creștere anuală a vânzărilor online de peste 30%. De aceea, acordul EFTA deschide oportunități mari în acest sector. Piețele EFTA sunt mari consumatoare de produse achiziționate online. În Elveția valoarea comerțului electronic este estimată la 14 miliarde USD în 2023, iar în Norvegia la 9 miliarde USD”, se mai spune în comunicatul MDED.
În iunie 2023, R. Moldova a semnat un acord de liber schimb cu EFTA. În următorii doi ani, acordul a fost ratificat de toate statele semnatare.